Din cand in cand, pentru a imi stimula creativitatea ascult (cateodata over and over again) cu placere discursurile prof. Lawrence Lessig si regasesc de fiecare data scurte precizari care pot face diferenta intre o gresita interpretare legislativa si una corecta, datorata unei perceptii complexe, de ansamblu a ceea ce inseamna text de lege (catre care tind, evident:)). Discursul prof. Lessig, la care am mai facut trimitere la inceputul acestui blog, aducea in discutie, printre altele, extremismul la care s-a ajuns pe plan international in incercarea de a opri abundenta de materiale care incalca drepturile de autor, dand ca exemplu acele “new technologies that automatically take down any content that has any copyrighted material in it whether or not there is a judgment of fair use that could be applied to that content”.

Cu referire mai putin la materiale care incalca drepturile de autor si mai mult la lipsa acelei hotarari judecatoresti care sa stabileasca in mod definitiv si irevocabil ca o anumita activitate este ilegala, am analizat dispozitiile aferente raspunderii furnizorilor de servicii informationale din cadrul Legii comertului electronic pentru a vedea in ce masura any material could be taken down whether or not there is a judgment regarding the unlawfulness of this material.