Recent am pus pe hârtie un mic studiu în care am încercat să evidențiez importanța dreptului de acces la domeniul public folosindu-mă de câteva dintre practicile care limitează posibilitatea de afirmare a acestui drept ce ar trebui garantat fiecărei persoane. Firește că avem de-a face cu un context mai mare, întrucat se consideră, cu solide argumente, că sfera domeniului public nu cuprinde doar opere a căror perioadă de protecție a expirat, ci și opere cu licențe deschise ori permisiuni derivate din lege ca urmare a aplicării excepțiilor și limitărilor corespondente dreptului de autor. Studiul nu intenționează să fie complet în ceea ce privește aceste detalii, putând fi luat în considerare exclusiv ca o metodă de impulsionare, de prim pas în cercetarea unor principii de drept mai puțin luate în considerare în contextul dreptului de autor, precum domeniul public și dreptul de acces la materialele din domeniul public.

Mai jos am să las un scurt rezumat, lucrarea integrală putând fi citită aici.

1. Protecția domeniului public?

 Poate părea nepotrivit (și asta poate explica acel semn de întrebare) să vorbesc despre protecția unui sector care include opere menite a fi folosite în mod liber și care sunt percepute de majoritatea persoanelor ca fiind un simbol al non-proprietății, adică neprotejabile, spre deosebire de cele protejate prin drepturi de autor. Dar protecția despre care vorbesc este, de fapt, un ansamblu de măsuri menite a ocroti drepturile pe care toate persoanele le au asupra operelor din domeniul public, care aparțin tuturor și asupra cărora cu toții avem drepturi. Nu înseamnă că această protecție este diferită de cea garantată autorilor și titularilor și, de fapt, este necesar să subliniez faptul că nu există niciun temei legal pentru care o operă care aparține tuturor să NU fie protejată în același fel precum cea care aparține DOAR unuia sau unora dintre noi.

În acest context este foarte important să menționăm că liberatatea de utilizare nu trebuie confundată cu dreptul de apropriere. Aproprierea privată a materialelor din domeniul public amenință expresivitatea creativă deoarece limitează posibilitatea de acces ulterior la acestea. Nicio formă de utilizare a operelor din domeniul public nu trebuie să ducă spre apropriere, în dauna altor utilizatori ori în detrimentul altor tipuri de utilizări.

Un exemplu bine-cunoscut de apropriere privată este cel al Disney Enterprises, Inc., care a început o serie de înregistrări de mărci a mai multor personaje, cum ar fi „Snow White” (Albă ca Zăpada), un personaj care, de fapt, făcea parte din domeniul public, deoarece adaptarea Disney a fost creată în 1938, după ce antologia fraților Grimm a trecut în domeniul public. De fapt, o formă de protecție determinată, limitată în timp (precum dreptul de autor), a fost înlocuită cu una infinită (înregistrarea de marcă), dacă se ia în considerare posibilitatea reînnoirii de marcă, disponibilă în toate legislațiile.

2. Ce este domeniul public și care este importanța dreptului de acces?

 WIPO identifică trei tipuri de opere ce aparțin domeniului public, fiecare cu anumite forme abuzive de utilizare sau de limitare a accesului ulterior.

• Opere al căror termen de protecție a expirat;
• Opere ce nu întrunesc condițiile cerute de lege pentru a fi protejate prin drepturile de autor;
• materialele invalidate (dacă luăm în considerare legislația US dinaintea anului 1978, ar fi vorba de opere care nu au fost înregistrate sau cele care care, ulterior înregistrării nu au mai fost reînnoite).

Caracteristica comună a tuturor acestor categorii este libertatea de utilizare, care reprezintă un efect al lipsei oricăror drepturi de proprietate intelectuală. Opera, deși poate aparține unui anumit autor va putea fi utilizată, în principiu, fără restricții, nefiind nevoie de plata vreunei remunerații sau de solicitarea permisiunii autorului în cauză. O a doua caracteristică comună este accesibilitatea, care pune în valoare libertatea de utilizare pentru că o operă liberă, dar care nu poate fi accesată, este în concret o operă care poartă restricții. În concret libertatea de utilizare și accesibilitatea nu sunt doar caracteristici desprinse din definiția domeniului public, marcând în concret existența anumitor drepturi născute în mod automat în patrimoniul fiecărei persoane, și anume dreptul de liberă utilizare și dreptul de acces.

Accesibilitatea este doar o fațetă a dreptului de acces în timp ce caracteristica de a fi liber nu poate fi acceptată în lipsa unui drept de utilizare fără restricții toate acestea generând în mod indepedent cât și coroborat, nevoia de exploatare simetrică.

Acesta este și contextul în care se poate vorbi în detaliu despre existența unui drept de acces care poate fi exercitat de către orice persoană în privința oricărei opere aflate în domeniul public și fără de care însuși domeniul public riscă să rămână la stadiul de concept, cu repercusiuni în ceea ce privește însăși inovația.

3. Amenințări la adresa domeniului public

 Unul dintre cele mai periculoase tipuri de restricționări ale utilizării legale de materiale din domeniul public este sistemul numit „Tehnologii eficiente”, care „permite controlul de către titularii de drepturi, în baza aplicării unui cod de acces sau a unui proces de protecție” (criptarea, bruierea, etc.) creat pentru prevenirea și limitarea oricăror acțiuni asupra operelor protejate, în beneficiul (doar) al titularilor de drepturi.

După cum arată inclusiv textul legislativ corespondent (art. 6 din Directiva 2001/29/CE), controlul trebuie să fie eficient pentru a preveni orice acțiune neautorizată, și asta în mod cert permite, în orice moment, abuzuri ale titularilor de drepturi, pentru că nu se crează doar posibilitatea controlului copierii, ci inclusiv posibilitatea unui control al accesului.

Un exemplu de utilizare abuzivă a tehnologiilor eficiente (TPM – Technogical Protection Measures), este cel în care se permite criptarea e-book-urilor. Acesta reprezintă, în unele cazuri, o formă abuzivă de utilizare a operei conținute în acel e-book, care poate aparține domeniului public, pentru că, prin aplicarea metodei de protecție tehnologică, natura acestei opere libere se schimbă, prin restricționarea accesului la aceasta.

Un alt tip de amenințare a domeniului public este societatea informațională sau, mai precis, modul în care aceasta este înțeleasă de sistemul legislativ, și impactul pe care societatea informațională îl are asupra sferei domeniului public.

Pe lângă categoria operelor a căror perioadă de protecție a expirat, există categoria materialelor care, în acord cu legislația internă sau internațională, nu pot fi protejate de dreptul de autor (ex: concepte și formule matematice, teorii, proceduri si metode de funcționare) și care fac parte, prin definiție, din domeniul public.

Principala problemă care poate fi considerată în contextul identificării amenințărilor la sfera domeniului public, este existența unor fluctuații legislative care au tendința de a restrânge această sferă, cum ar fi cazul unor anumite schimbări legislative sau decizii ale curților care consideră unele materiale/informații, care sunt prin natura lor exluse protecției, ca fiind protejabile, ca de exemplu metode de funcționare sau simplele date.

Cea mai recentă decizie în cazul Oracle împotriva Google susține: „API-urile sunt protejate de drepturile de autor, atât în ceea ce privește codul sursă al acestora cât și structura, succesiunea și organizarea librăriei Java.”

Având în vedere că aceste API-uri au fost folosite ca metode de funcționare, această decizie are potențialul de a afecta semnificativ sfera domeniului public, prin considerarea acestor materiale/informații (dacă le putem spune așa) ca fiind protejabile prin dreptul de autor.

4. Concluzii

Un control excesiv al drepturilor de autor înseamnă de fapt o negare a dreptului de acces al cetățenilor la domeniul public, o negare a importanței domeniului public în general și o negare a rolului special pe care domeniul public îl deține pentru inovație.

Contextul existenței măsurilor tehnologice de protecție și a unor reglementări confuze a ceea ce înseamnă legală utilizare a domeniului public a condus la numeroase acțiuni, dintre care se poate menționa proiectul Asociației Communia, care emitea în 2014 un set de recomandări dintre care menționăm pe cele cu implicații în ceea ce privește domeniul public. Vă recomand să le citiți în întregime pentru a le înțelege corect.

„Orice încercare falsă sau înșelătoare de însușire a materialelor Domeniului Public trebuie să fie declarată ilegală. Încercări false sau înșelătoare de a pretinde exclusivitatea asupra materialelor din Domeniul Public trebuie să fie sancționate.

Pentru a păstra integritatea Domeniului Public și pentru a proteja utilizatorii de reprezentări incorecte și înșelătoare ale materialelor Domeniului Public, orice tentativă falsă sau înșelătoare de a pretinde exclusivitate asupra materialelor Domeniul Public trebuie să fie declarată ilegală. Trebuie să existe un sistem de recurs juridic care permite membrilor publicului să obțină impunerea unor sancțiuni asupra oricărei persoane care încearcă să își însușească lucrări din Domeniului Public.

Domeniul Public trebuie să fie protejat de efectele negative ale Măsurilor Tehnice de Protecție. Eludarea MTP trebuie să fie permisă în exercitarea drepturilor de utilizare derivate din excepții și limitări, sau atunci când se utilizează lucrări ale Domeniului Public. Implementarea MTP pentru a împiedica sau a limita utilizări privilegiate ale unei opere protejate sau accesul la materiale ce aparțin domeniului public trebuie sancționată.„