1. Trăim într-o lume ciudată. Deși Ordinele și Instrucțiunile ar trebui să urmeze litera legii sau, așa cum spun normele de tehnică legislativă, să se limiteze la cadrul legal în baza cărora au fost emise, descoperim tot mai des că autoritățile publice își descoperă peste noapte veleități de adevărați legiuitori, compunând norme în plus, pe lângă sau cât mai departe de realitate. Cu siguranță că nu am fi descoperit aceste ordine sau instrucțiuni dacă nu ne-am fi izbit de ele, și termenul „izbit” nu este nepotrivit, pentru că te dai cu capu’ și resimți puternic durerea, când un funcționar OSIM te anunță că legea NU contează ci doar anumite instrucțiuni de serviciu, în baza căruia titularii unor mărci nefolosite de ani buni, primesc înștiințări de la OSIM în ceea ce privește noile cereri de marcă depuse la oficiu.

Este vorba de mult discutatele Instrucțiuni nr.5/2012, pe care le puteți citi integral și aici și pe site-ul OSIM, care au încurcat și dat peste cap orice interpretare normală a Legii nr.84/1998 și a Regulamentului de aplicare, care au condus la multiple demersuri și petiții, dar care sunt în continuare aplicate cu zâmbetul pe buze și fără niciun temei legal.

Poate există explicații practice, ce țin de refuzul în fața noului, de imposibilitatea de a scapa de obiceiul cel rău, dar cu siguranță OSIM-ul nu poate justifica emiterea Instrucțiunilor cu vreun text de lege existent. Există doar texte de lege contrarii, și dau un prim exemplu din Legea nr.84/1998 (forma actualizată, și nu spun degeaba asta!):

“Art. 22. – (1) OSIM examinează pe fond cererea de înregistrare a mărcii şi hotărăşte admiterea înregistrării mărcii, în tot sau în parte, ori respingerea cererii de înregistrare a mărcii, în termen de maximum 6 luni de la publicarea acesteia, sub condiţia achitării taxelor de înregistrare şi de examinare a cererii prevăzute de lege.
(2) Sub condiţia achitării unei taxe suplimentare de urgentare, echivalentă cu dublul taxelor de înregistrare şi de examinare prevăzute de lege, OSIM examinează şi hotărăşte asupra cererii de înregistrare a mărcii, în termen de 3 luni de la publicarea acesteia.
(3) OSIM examinează:
a) calitatea solicitantului, conform art. 3 lit. h) şi j), după caz;
b) condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) şi (2), dacă în cerere se invocă o prioritate;
c) motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) şi, dacă este cazul, observaţiile formulate.
(4) În cazul în care au fost formulate opoziţii cu privire la cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele de refuz prevăzute la art. 6, avizul comisiei prevăzute la art. 21 alin. (1) este obligatoriu la examinarea pe fond.
(5) În cazul nerespectării termenelor prevăzute la alin. (1) şi (2), OSIM este obligat la restituirea taxelor percepute.”

2. Așa cum vedeți, procedura examinării se rezumă la analiza calității solicitantului, a priorităților invocate și a motivelor absolute de refuz (art.5 la care se face trimitere). Și DOAR la acestea.

Deși legea nu include analiza cererilor de marcă din punct de vedere al motivelor RELATIVE de refuz (adică al posibilelor conflicte cu mărci anterioare pe motiv de similitudine/identiate termen/servicii, cele prevăzute la art.6 din lege), OSIM-ul, mai corect și mai catolic decât Papa, își înalță steagul de luptă împotriva pirateriei și consideră că analiza trebuie să fie completă și corectă.

Chiar și fără a fi legal, ați putea spune că este un gest lăudabil, dar totuși în spatele dispozițiilor de mai sus stă cu siguranță intenția legiutorului de a lăsa la latitudinea titularului mărcii anterioare (și DOAR a acestuia) inițierea unui demers împotriva unor noi solicitanți și de a nu îngreuna/împovăra un proces de analiza care se dorește rapid, cu redactări și notificări, care nu pot decât prelungi perioada de examinare. Adică există cu siguranță o justificare a actualei forme legislative.

Dar poate nici nu trebuie sa ajungem la a căuta/afla intenția legiuitorului pentru că este de preferat să ne întrebăm care este motivul pentru care o autoritate și-ar depăși atribuțiile, ar face mult decât ceea ce i se cere (mai MULT, atentie, nu mai puțin cum suntem obișnuiți!) prin acest studiu, de cele mai multe ori laborios, al posibilelor conflicte dintre cererile depuse și alte mărci deja înregistrate.

O posibilă explicație ar fi aceea că o adresă în plus nu strică niciodată, mai ales când prin ea se pot justifica tot felul de întârzieri peste termenul de 3 luni, în care ar trebui să se realizeze examinarea. Ca să nu mai zic că a lăsa pe umerii titularului “diligent” responsabilitatea de a studia cererile ulterioare pentru a depune opoziții, este curat risc. Practica a învățat osim-ul că cel care își înregistrează marca o face cel mai des dintr-un moft și că, dacă nu îl tragi de urechi și îi arăți adversarul, el cel mai probabil se mulțumește să trăiască liniștit și să cheltuie banii de taxe pe alte prostii. Cum s-ar mai strange oare bani la pușculița de opoziții, dacă OSIM-ul ar rămâne în pasivitate și ar aștepta ca titularii să facă primul pas?

3. Trecând peste aprecierile mai puțin serioase, dar nu lipsite de adevăr, existența unei Instrucțiuni prin care este încălcată în MOD CLAR legea în vigoare, reprezintă un aspect deosebit de grav.

NU vorbim de o intepretare greșită a vreunei comisii sau funcționar ci de punctul de vedere al unei întregi instituții, care nu lucrează în spiritul legii. Dezavantajul NU este doar teoretic, în practică, pe lângă prelungirea neîntemeiată a termenului de examinare, solicitanții noilor cereri se confrunță cu aspecte ce par a fi rezolvabile în mult mai mult timp, cu mult mai mulți bani, prin întreprinderea mult mai multor formalități, și cel mai probabil în fața instanței.

Temeiul respingerii unor cereri care intră în conflic cu alte mărci anterioare, dar în privința cărora nu au fost inițiate opoziții, se regăsește doar în aceste instrucțiuni de serviciu emise în afara legii. Eu (și poate nu sunt singura) aș risca să nu răspund acestui posibil conflict notificat de OSIM sau existent chiar în cadrul unui refuz provizoriu, și asta pentru a putea contesta ulterior decizia. Dar aș face așa ceva doar pentru eventualele mărci proprii sau care aparțin unor clienți îndeajuns de apropiați pentru că, ÎN MOD REAL, nu poți justifica unui client, că o marcă este respinsă pe motivul că OSIM-ul nu vrea să aplice legea. Cel mai probabil va crede că vina o poartă avocatul/consilierul IP.

Demersurile împotriva acestor Instrucțiuni au luat forma adreselor și a petițiilor către Guvernul României și Corpul de Control al Primului Ministru, dar fără niciun rezultat. Personal sunt îngrijorată și revoltată că nu există un interes susținut sau mai degrabă menținut și adus în fața instanței. Mai sus am redat doar exemplul unei proceduri de examinare nelegale. Aspectele poate pot părea rezolvabile din prisma acelor puncte de vedere pe care solicitanții le pot înainta ca răspuns la avizul de refuz, dar Instrucțiunile conțin mult mai multe articole cu potențial prejudicios, și mai dau exemplul de la pct.12:

„OSIM va respinge cererile de marcă pentru care în Raportul de cercetare s-a identificat existența unei mărci anterioare identice pentru aceleași clase de produse, iar solicitantul nu a depus acordul titularului mărcii anterioare.” Legea este în mod clar modificată, posibilitatea de înregistrare în aceste cazuri fiind condiționată exclusiv de acordul dintre titularul mărcii anterioare și solicitant.

Mai jos Instrucțiunile de Serviciu OSIM nr.5/2012