Include modificările din următoarele acte:
– Legea nr. 28/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 44 din 19/01/2007.
– Legea nr. 350/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 851 din 12/12/2007.
– Legea nr. 66/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 226 din 09/04/2010.
– O.U.G. nr. 129/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 890 din 30/12/2010.
– Legea nr. 204/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 17/11/2011.
– O.U.G. nr. 40/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 447 din 04/07/2012.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – Taxele pentru procedurile legale de protecţie a obiectelor proprietăţii industriale: invenţii, modele de utilitate, soiuri de plante, mărci şi indicaţii geografice, desene şi modele industriale, respectiv a topografiilor produselor semiconductoare, cele pentru menţinerea în vigoare a titlurilor de protecţie, precum şi celelalte taxe în legătură cu protecţia proprietăţii industriale, inclusiv pentru protecţia tranzitorie, se plătesc de către persoanele fizice şi juridice române şi străine în contul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), în cuantumul şi la termenele prevăzute în anexele nr. 1-6. Neplata în termen a taxelor prevăzute în anexele nr. 1-6 are drept consecinţă neefectuarea procedurii respective şi luarea măsurilor potrivit legii.
Art. 2. – Solicitantul sau titularul dreptului de proprietate industrială, care nu a preluat ori nu a transmis în condiţiile legale dreptul său până la data plăţii, plăteşte taxele prevăzute în anexe, după cum urmează:
A. pentru persoane juridice:
a) 50% din cuantumul fiecărei taxe datorate, dacă are cifra de afaceri a anului financiar anterior mai mică decât echivalentul în lei a două milioane euro;
b) 20% din cuantumul fiecărei taxe datorate, dacă are cifra de afaceri a anului financiar anterior mai mică decât echivalentul în lei a un milion euro;
c) 20% din cuantumul fiecărei taxe datorate, dacă are calitatea de solicitant al unei cereri de brevet de invenţie sau de titular al unui brevet de invenţie al cărui obiect este o invenţie rezultată în urma unei activităţi de cercetare-dezvoltare cu finanţare publică sau este instituţie publică ori unitate nonprofit;
B. pentru persoane fizice:
a) 50% din cuantumul fiecărei taxe datorate, dacă are şi calitatea de autor, cu un venit mediu brut lunar pe ultimele 12 luni anterioare lunii de plată mai mic decât de 5 ori câştigul mediu brut realizat pe economie, publicat oficial, în ultimele 12 luni;
b) 20% din cuantumul fiecărei taxe datorate, dacă are şi calitatea de autor, cu un venit mediu brut lunar pe ultimele 12 luni anterioare lunii de plată mai mic decât de 3 ori câştigul mediu brut realizat pe economie, publicat oficial, în ultimele 12 luni.
Art. 3. – (1) Reducerile prevăzute la art. 2 se aplică, la data plăţii, pentru fiecare procedură, cu excepţia celor prevăzute la art. 10, 13, 14, 18, 23, 26 şi 29. Persoana care solicită acordarea reducerilor în calitate de solicitant sau, după caz, de titular trebuie să prezinte, la data plăţii, acte prin care să dovedească îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 2.
(2) În cazul în care sunt mai mulţi solicitanţi sau titulari, aceştia beneficiază de reduceri, dacă fiecare dintre aceste persoane îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2; în aceste cazuri taxa cuvenită se va plăti în cuantumul datorat de persoana care beneficiază de cea mai mică reducere.
Art. 4. – Cuantumul taxelor în lei, prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă, stabilite în raport cu cele corespunzătoare în euro, se actualizează la data de 1 ianuarie a fiecărui an, la nivelul cursului valutar al Băncii Naţionale a României valabil la data de 1 octombrie a anului anterior.
Art. 5. – (1) Sumele ce se cuvin Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci din taxele plătite de solicitanţii şi titularii străini pentru efectuarea procedurilor de protecţie şi pentru menţinerea în vigoare a titlurilor de protecţie pe teritoriul României, în baza unor convenţii internaţionale, se plătesc sau se transferă în contul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, potrivit dispoziţiilor acestor convenţii.
(2) Din sumele încasate Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci plăteşte partea de contribuţie a României la organizaţiile internaţionale şi regionale, conform convenţiilor la care este parte.
Art. 6. – Sumele ce se cuvin unor autorităţi internaţionale sau naţionale pentru efectuarea unor proceduri privind cererile de protecţie, în conformitate cu tratatele internaţionale la care România este parte, se plătesc sau se transferă de către solicitanţi la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, urmând ca ulterior să fie transferate acestor autorităţi.
Art. 7. – (1) Persoanele fizice sau juridice române plătesc în lei taxele prevăzute în prezenta ordonanţă.
(2) Persoanele fizice sau juridice străine plătesc în euro taxele datorate.
(3) În cazul în care sunt mai mulţi solicitanţi sau titulari, atât români, cât şi străini, taxele datorate în comun se plătesc în euro.
Art. 8. – Preţurile şi tarifele pentru publicaţiile şi serviciile efectuate, potrivit dispoziţiilor legale, de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci se stabilesc prin ordin al directorului general al acestuia.
CAPITOLUL II
Taxe pentru procedurile legale de protecţie a proprietăţii industriale
SECŢIUNEA 1
Taxe pentru cereri şi brevete de invenţie
Art. 9. – Cuantumul şi termenele de plată a taxelor pentru protecţia invenţiilor sunt cele prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 10. – (1) Prevederile art. 2 nu se aplică pentru procedurile prevăzute la pct. 5, pct. 6 lit. c), pct. 7, 9-11, pct. 14 lit. a) şi b), pct. 18 şi la pct. 24-38 din anexa nr. 1.
(2) Reducerile prevăzute la art. 2 se aplică în cazul taxelor pentru menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie, prevăzute la pct. 23 din anexa nr. 1, numai pentru primii 5 ani de protecţie.
Art. 11. – (1) Taxele de menţinere în vigoare pentru primii ani de protecţie, inclusiv pentru anul următor anului în care s-a publicat menţiunea hotărârii de acordare a brevetului de invenţie, se plătesc în termen de 12 luni de la data publicării.
(2) Pentru fiecare dintre anii următori celor prevăzuţi la alin. (1) taxa pentru menţinere în vigoare se plăteşte anual, până la începerea anului de protecţie respectiv.
(3) Taxele anuale pentru un brevet european se plătesc la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pentru anii care urmează anului în care menţiunea eliberării brevetului european a fost publicată de către Oficiul European de Brevete.
(4) Dacă data scadentă pentru prima plată a taxei datorate se află în perioada de 3 luni de la data publicării menţiunii eliberării brevetului european, taxa se plăteşte în cuantumul prevăzut la pct. 23 din anexa nr. 1.
(5) Taxele pentru menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie, neplătite în termenele prevăzute la alin. (1) şi (2), pot fi plătite ulterior, în termen de 6 luni, cu o majorare de 50%.
(6) Neplata acestor taxe până la expirarea termenului prevăzut la alin. (5) are drept urmare decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Art. 12. – Odată cu plata taxei de revalidare a brevetului de invenţie, titularul acestuia este obligat să plătească şi taxa de menţinere în vigoare, prevăzută la pct. 23 din anexa nr. 1, datorată pentru perioada pentru care nu s-a făcut plata. Revalidarea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Art. 13. – (1) Prevederile art. 2 nu se aplică pentru taxele privind certificatele suplimentare de protecţie pentru medicamente sau produse de uz fitosanitar, prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Prevederile referitoare la cererile şi brevetele de invenţie prevăzute la art. 9 se aplică şi certificatelor suplimentare de protecţie pentru medicamente sau produse de uz fitosanitar.
(3) Taxa pentru menţinerea în vigoare a certificatelor suplimentare de protecţie se plăteşte anual, până la începerea anului de protecţie respectiv.
SECŢIUNEA a 2-a
Taxe pentru cereri şi certificate de înregistrare a modelelor de utilitate
Art. 14. – Cuantumul şi termenele privind plata taxelor pentru cererile şi certificatele de înregistrare de model de utilitate sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 15. – Prevederile art. 2 nu se aplică pentru procedurile prevăzute la pct. 5 şi la pct. 6 lit. a) şi b) din anexa nr. 2.
Art. 16. – Taxele pentru reînnoirea protecţiei modelelor de utilitate se plătesc odată cu taxa de menţinere în vigoare sau pe grupe de ani, potrivit anexei nr. 2.
Art. 17. – Prevederile referitoare la cererile şi brevetele de invenţie prevăzute la art. 9 se aplică şi modelelor de utilitate.
SECŢIUNEA a 3-a
Abrogată prin litera a) din Lege nr. 204/2011 începând cu 20.11.2011.
SECŢIUNEA a 4-a
Taxe pentru înregistrarea mărcilor şi a indicaţiilor geografice
Art. 22. – Cuantumul şi termenele privind plata taxelor pentru mărci şi indicaţii geografice sunt prevăzute în anexa nr. 4.
Art. 23. – Pentru înregistrarea mărcilor şi a indicaţiilor geografice nu se aplică prevederile art. 2.
Art. 24. – (1) Taxele pentru reînnoirea mărcii sau a indicaţiei geografice, neplătite în termenul prevăzut de lege, pot fi plătite ulterior, într-un termen de 6 luni de la expirarea protecţiei, cu o majorare de 50%.
(2) Neplata acestor taxe până la expirarea termenului prevăzut la alineatul precedent are drept urmare decăderea titularului din drepturile ce decurg din înregistrarea unei mărci sau indicaţii geografice.
SECŢIUNEA a 5-a
Taxe pentru înregistrarea desenelor şi a modelelor industriale
Art. 25. – Cuantumul şi termenele privind plata taxelor pentru desenele şi modelele industriale sunt prevăzute în anexa nr. 5.
Art. 26. – (1) Pentru înregistrarea desenelor şi a modelelor industriale se aplică numai reducerile prevăzute la art. 2 lit. a).
(2) Nu se aplică reducerile menţionate la alin. (1) pentru taxele prevăzute la pct. 3, 4 şi 8-17 din anexa nr. 5.
Art. 27. – (1) Taxele pentru menţinerea în vigoare şi pentru reînnoirea certificatului de desen sau model industrial se plătesc pe perioade de câte 5 ani.
(2) Taxele menţionate la alin. (1), neplătite în termenele prevăzute în anexa nr. 5, pot fi plătite ulterior, în termen de 6 luni, cu o majorare de 50%.
SECŢIUNEA a 6-a
Taxe pentru înregistrarea topografiilor produselor semiconductoare
Art. 28. – Cuantumul şi termenele privind plata taxelor pentru topografiile produselor semiconductoare sunt prevăzute în anexa nr. 6.
Art. 29. – Prevederile art. 2 nu se aplică pentru taxele prevăzute în anexa nr. 6.
Art. 30. – (1) Plata taxelor prevăzute la pct. 1-5 din anexa nr. 6 reprezintă una dintre condiţiile legale de constituire a depozitului reglementar necesar înregistrării unei topografii.
(2) Neplata taxelor prevăzute la alin. (1) are ca efect respingerea de la înregistrare a topografiei.
Art. 31. – Taxele prevăzute în anexa nr. 6, încasate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, se restituie plătitorului, la cererea acestuia, dacă nu s-a început efectuarea lucrărilor pentru care au fost plătite, cu excepţia taxelor prevăzute la pct. 1 şi 2, care nu se restituie.
CAPITOLUL III
Regimul de utilizare a taxelor din domeniul proprietăţii industriale
Art. 32. – (1) Încasările în lei şi în valută, obţinute ca urmare a aplicării prezentei ordonanţe, constituie venituri ale Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, care se gestionează şi se utilizează în regim extrabugetar, în condiţiile legii. Cheltuielile de funcţionare şi cheltuielile de investiţii ale Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci se finanţează din veniturile extrabugetare realizate.
(2) Pentru constituirea fondurilor necesare finanţării cheltuielilor de capital necesare consolidării şi extinderii sediului Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, prin legile bugetare anuale se pot aloca fonduri de la bugetul de stat Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Sumele necheltuite la sfârşitul anului din alocaţiile bugetare se varsă la bugetul de stat.
Art. 33. – Bugetul de venituri şi cheltuieli al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci se întocmeşte anual, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, şi se aprobă de directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
Art. 34. – Disponibilităţile băneşti în lei şi în valută, existente la sfârşitul anului, după scăderea obligaţiilor de plată şi a încasărilor anticipate, se repartizează astfel:
a) o cotă de până la 50% pentru premierea personalului încadrat cu contract individual de muncă;
b) diferenţa se reportează şi rămâne la dispoziţia Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi se utilizează în anul următor, potrivit destinaţiilor aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli, în condiţiile legii.
Art. 35. – (1) Fondul de premiere se poate constitui şi acorda lunar, conform legii, cu obligaţia încadrării în fondul anual aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli.
(2) Criteriile şi condiţiile de acordare a premierilor prevăzute la art. 34 se stabilesc prin ordin al directorului general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
CAPITOLUL IV
Contravenţii şi sancţiuni
Art. 36. – (1) Efectuarea fără plata taxelor legale a procedurilor prevăzute în prezenta ordonanţă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 250 lei.
(2) Constatarea contravenţiei se face de către persoanele împuternicite de directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
(3) Prevederile alin. (1) se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL V
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 37. – Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.
Art. 38. – Pentru procedurile şi pentru menţinerea în vigoare a titlurilor de protecţie la care nu au fost plătite taxele până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe se datorează taxele prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă.
Art. 39. – În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Guvernul va adopta o nouă hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca urmare a funcţionării acestuia în regim extrabugetar.
Art. 40. – Directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci aprobă norme în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
Art. 41. – Prevederile prezentei ordonanţe intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 42. – Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă: Legea nr. 120/1992 privind taxele pentru cererile de brevet de invenţie şi pentru brevetele de invenţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1993; Hotărârea Guvernului nr. 274/1991 privind taxele cu privire la mărci de fabrică, de comerţ şi de serviciu, precum şi la denumiri de origine a produselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 9 mai 1991; art. 28 şi anexele nr. 1 şi 2 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1993; art. 44-47 din Legea nr. 16/1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 9 martie 1995; Regula nr. 25 pct. (2) alin. 2, Regula nr. 28 pct. (3) c) şi Regula nr. 38 pct. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 152/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 aprilie 1992; art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 222/1995 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 19 aprilie 1995, precum şi alte dispoziţii legale contrare.