Cyberlaw

 

Articolul 28

Regulamentul privind inteligența artificială

SECȚIUNEA 4

Autoritățile de notificare și organismele notificate

 

Autoritățile de notificare

(1)   Fiecare stat membru desemnează sau instituie cel puțin o autoritate de notificare responsabilă cu instituirea și efectuarea procedurilor necesare pentru evaluarea, desemnarea și notificarea organismelor de evaluare a conformității și pentru monitorizarea acestora. Procedurile respective se elaborează în cooperare între autoritățile de notificare ale tuturor statelor membre.

(2)   Statele membre pot decide ca evaluarea și monitorizarea menționate la alineatul (1) să fie efectuate de un organism național de acreditare în sensul Regulamentului (CE) nr. 765/2008 și în conformitate cu acesta.

(3)   Autoritățile de notificare sunt instituite și organizate și funcționează astfel încât să nu apară niciun conflict de interese cu organismele de evaluare a conformității și să se protejeze obiectivitatea și imparțialitatea activităților lor.

(4)   Autoritățile de notificare sunt organizate astfel încât deciziile cu privire la notificarea organismelor de evaluare a conformității să fie luate de persoane competente, altele decât cele care au efectuat evaluarea organismelor respective.

(5)   Autoritățile de notificare nu oferă și nu prestează nici activități pe care le prestează organismele de evaluare a conformității și nici servicii de consultanță în condiții comerciale sau concurențiale.

(6)   Autoritățile de notificare garantează confidențialitatea informațiilor pe care le obțin, în conformitate cu articolul 78.

(7)   Autoritățile de notificare au la dispoziție un număr adecvat de membri competenți ai personalului în vederea îndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor lor. Membrii competenți ai personalului dețin cunoștințele de specialitate necesare, după caz, pentru funcția pe care o îndeplinesc, în domenii precum tehnologiile informației, IA și drept, inclusiv supravegherea drepturilor fundamentale.

Răspunde și tu