Domeniul de aplicare
(1) Prezentul regulament se aplică pentru:
(a) furnizorii care introduc pe piață sau pun în funcțiune sisteme de IA sau introduc pe piață modele de IA de uz general în Uniune, indiferent dacă furnizorii respectivi sunt stabiliți sau se află în Uniune sau într-o țară terță;
(b) implementatorii de sisteme de IA care își au sediul sau se află pe teritoriul Uniunii;
(c) furnizorii și implementatorii de sisteme de IA care își au sediul sau se află într-o țară terță, în cazul în care rezultatele produse de sistemele de IA sunt utilizate în Uniune;
(d) importatorii și distribuitorii de sisteme de IA;
(e) fabricanții de produse care introduc pe piață sau pun în funcțiune un sistem de IA împreună cu produsul lor și sub numele sau marca lor comercială;
(f) reprezentanții autorizați ai furnizorilor, care nu sunt stabiliți în Uniune;
(g) persoanele afectate care se află în Uniune.
(2) În cazul sistemelor de IA clasificate ca sisteme de IA prezentând un grad ridicat de risc în conformitate cu articolul 6 alineatul (1), legate de produse care fac obiectul actelor legislative de armonizare ale Uniunii care figurează în anexa I secțiunea B, se aplică numai articolul 6 alineatul (1), articolele 102-109 și articolul 112. Articolul 57 se aplică numai în măsura în care cerințele pentru sistemele de IA cu grad ridicat de risc prevăzute în temeiul prezentului regulament au fost integrate în respectivele acte legislative de armonizare ale Uniunii.
(3) Prezentul regulament nu se aplică domeniilor care nu intră în sfera de cuprindere a dreptului Uniunii și, în orice caz, nu afectează competențele statelor membre în materie de securitate națională, indiferent de tipul de entitate însărcinată de statele membre să îndeplinească sarcinile legate de competențele respective.
Prezentul regulament nu se aplică sistemelor de IA în cazul și în măsura în care sunt introduse pe piață, puse în funcțiune sau utilizate cu sau fără modificări exclusiv în scopuri militare, de apărare sau de securitate națională, indiferent de tipul de entitate care desfășoară activitățile respective.
Prezentul regulament nu se aplică sistemelor de IA care nu sunt introduse pe piață sau puse în funcțiune în Uniune, în cazul în care rezultatul este utilizat în Uniune exclusiv în scopuri militare, de apărare sau de securitate națională, indiferent de tipul de entitate care desfășoară activitățile respective.
(4) Prezentul regulament nu se aplică autorităților publice dintr-o țară terță și nici organizațiilor internaționale care intră în sfera de cuprindere a prezentului regulament în temeiul alineatului (1), în cazul în care respectivele autorități sau organizații utilizează sisteme de IA în cadrul cooperării sau acordurilor internaționale pentru aplicarea legii și pentru cooperarea judiciară cu Uniunea sau cu unul sau mai multe state membre, cu condiția ca o astfel de țară terță sau organizație internațională să ofere garanții adecvate în ceea ce privește protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor.
(5) Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării dispozițiilor privind răspunderea furnizorilor de servicii intermediare cuprinse în capitolul II din Regulamentul (UE) 2022/2065.
(6) Prezentul regulament nu se aplică sistemelor de IA sau modelelor de IA, inclusiv rezultatelor acestora, dezvoltate și puse în funcțiune special și exclusiv pentru cercetare și dezvoltare științifică.
(7) Dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, a vieții private și a confidențialității comunicațiilor se aplică datelor cu caracter personal prelucrate în legătură cu drepturile și obligațiile prevăzute în prezentul regulament. Prezentul regulament nu afectează Regulamentul (UE) 2016/679 sau (UE) 2018/1725 ori Directiva 2002/58/CE sau (UE) 2016/680, fără a aduce atingere articolului 10 alineatul (5) și articolului 59 din prezentul regulament.
(8) Prezentul regulament nu se aplică niciunei activități de cercetare, testare sau dezvoltare privind sisteme de IA sau modele de IA, înainte ca acestea să fie introduse pe piață sau puse în funcțiune. Astfel de activități se desfășoară în conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii. Testarea în condiții reale nu face obiectul excluderii menționate.
(9) Prezentul regulament nu aduce atingere normelor prevăzute de alte acte juridice ale Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la siguranța produselor.
(10) Prezentul regulament nu se aplică obligațiilor implementatorilor persoane fizice care utilizează sisteme de IA în cursul unei activități strict personale, fără caracter profesional.
(11) Prezentul regulament nu împiedică Uniunea sau statele membre să mențină sau să introducă acte cu putere de lege și acte administrative care sunt mai favorabile lucrătorilor privind protejarea drepturilor acestora în ceea ce privește utilizarea sistemelor de IA de către angajatori sau să încurajeze ori să permită aplicarea unor contracte colective de muncă care sunt mai favorabile lucrătorilor.
(12) Prezentul regulament nu se aplică sistemelor de IA lansate sub licențe libere și cu sursă deschisă, cu excepția cazului în care acestea sunt introduse pe piață sau puse în funcțiune ca sisteme de IA cu grad ridicat de risc sau ca sisteme de IA care intră sub incidența articolului 5 sau a articolului 50.