Printr-o decizie recenta a unei instante federale (28.04.2008), file-sharing-ul devine legal.
Argumentele celor doua parti implicate (RIAA si Howell) au fost concentrate in mod special asupra definirii dreptului de distribuire a operei, curtea statuand ca „simpla punere la dispozitia publicului a unei copii neautorizate nu incalca dreptul exclusiv de distribuire ce apartine titularului”. Concluzia este in mare parte fondata pe decizii anterioare acesteia (precum cea dintre Universal City Studios Prods. LLP si Bigwood sau dintre Motown Record Co. si DePietr), prin care s-a stabilit ca „punerea la dispozitia publicului a unei opere intr-o retea de tip file-sharing nu constituie distribuire”.
Sectiunea 106(a) (U.S.C.) precizeaza ca „titularul dreptului de autor…are dreptul exclusiv de a distribui catre public copii sau inregistrari sonore a unei opere protejate, prin vanzare sau alt transfer de proprietate, prin inchiriere ori imprumut.”
In lipsa unei definitii exacte a termenului „distribuire”, sectiunea 160(a) din Legea dreptului de autor din Statele Unite (Copyright Act of 1976), a fost interpretata ca limitand sfera de acoperire a „distribuirii” la ceea ce inseamna o „transmitere reala a copiilor”, explicatia fiind completata de argumentul conform caruia, in concordanta cu limbajul legislativ, „distribuirea unei opere protejate implica transferul unei copii identificabile a acelei opere”, practic o intelegere printr-una din modalitatile descrise restrictiv precum vanzare, inchiriere sau imprumut.
Mult mai interesanta pare a fi asocierea dintre „distribuire” si „publicare”, termeni perceputi de catre RIAA a avea intelesuri sinonimice. Intr-adevar, potrivit 17 U.S.C. § 101, prin „publicare” (sau „comunicare publica”) se intelege atat „distribuirea unor copii catre public” cat si „oferta de distribuire a copiilor…in vederea unei viitoare expuneri sau prezentari publice”, sensul fiind acela ca o „publicare” („comunicare publica”) implica atat o distribuire cat si o oferta de distribuire. In sustinerea celor prezentate, argumentatia RIAA concluziona ca „oferta de distribuire” a lui Howell este echivalenta unei distribuiri in sensul celor expuse de sectiunea 106(a).
Cu toate acestea, instanta a decis ca termenii de „distribuire” si de „publicare” nu pot fi sinonimici, definitia de la sectiunea 101 distingand doar faptul ca toate distribuirile sunt publicari (comunicari publice), situatia nefunctionand si reciproc in sensul ca toate publicarile ar putea fi considerate distribuiri.
Pe langa aceasta, definitia „publicarii” regasita in sectiunea 101, a fost considerata o codificare a anumitor aspecte jurisprudentiale in ceea ce priveste efectul dreptului de prima publicare al autorului, termenii in cauza (distribuire si publicare) neputand avea intelesuri identice in afara acestui context.
In aceeasi masura, instanta a sustinut ca sfera de aplicare a termenului „distribuire” nu poate fi regasita sau desprinsa din alt context, aceasta fiind prevazuta in mod expres doar de sectiunea 106 (a) si implicand exclusiv „vanzarea sau alt transfer de proprietate” ori „imprumutul sau inchirierea”.
A fost astfel considerata nejustificabila ideea potrivit careia, definitia unui termen intr-o alta sectiune din cod, poate extinde definitia unui alt termen precum „distribuire” cat si raspunderea prevazuta la sectiunea 106(a) astfel incat sa fie aplicabila inclusiv in cazurile „ofertelor de distribuire”.
