1. Setul de instructiuni software adaugat fonturilor scalabile reprezinta principala caracteristica a acestora, aceasta particularitate fiind de astfel si principalul argument adus in cazul Adobe in favoarea protejarii unor astfel de opere. S-a putut retine din speta in cauza faptul ca aceste instructiuni, care regleaza caracteristici de stil prin intermediul punctelor de referinta, sunt adevarate componente software indreptatite la protectie.
(Adobe) „Codul este astfel in mod direct determinat de selectia acestor puncte. Astfel, orice copiere a acestor puncte de referinta este in fapt o copiere a unui element literal al softului in cauza, care in esenta reprezinta insasi copierea codului programului.”
Se poate astfel observa faptul ca disputa s-a centrat in jurul problematicii copierii unui element literal (textual) al unui program de calculator, mai precis a copierii punctelor de referinta sau asa numitelor puncte de control din exteriorul formei caracterului sau de pe linia acestuia, prin care sunt controlate acele caracteristici de stil precum forma, alinierea, spatiul dintre litere, etc.
Modul in care instanta a reusit sa nuanteze anumite detalii referitoare la fonturi in relatia acestora cu programele de calculator, a fost prin considerarea punctelor de referinta ca elemente textuale de cod, eligibile in acest mod la protectia acrodata de dreptul de autor oricarui program de calculator.
Din perspectiva drepturilor de proprietate intelectuala majoritatea subcomponentelor de font pot fi considerate programe de calculator, dar in ansamblul sau, ceea ce este definit a fi un font este mult mai complex.
Fonturile contin o varietate de informatii si functii software care determina afisarea unei imagini pe ecran. Unele dintre aceste informatii au o natura culturala – felul in care trebuie sa arate o litera intr-un anumit alfabet, altele fiind strict artistice si concretizate prin stilul care particularizeaza formele intr-un set de caractere. Exista de asemenea instructiuni pur informationale care determina relatia dintre litere precum si altele de natura programatica, similare cu programele pentru calculator.
2. In mod concret, o prima consecinta rezultata din decizia instantei in cazul Adobe, s-ar traduce prin posibilitatea copierii unei forme de caracter exclusiv manual (scanarea imaginii si importarea acesteia in programul de design de fonturi). O atentie deosebita va fi acordata procesului de dezvoltare – fiecare forma va fi redesenata, alte informatii software (precum lungimile metrice) neputand fi create in baza codului software original al fontului. Identitatea duala a fonturilor a fost una dintre cauzele hotararii emise in speta Adobe, fonturile fiind atat reprezentari grafice, artistice cat si componente software. In US este astfel perfect legal a folosi in orice mod imaginea unui caracter alfabetic atata timp cat codul original al fontului nu a fost folosit in acest proces de creatie.
In interpretarea acestei consecinte practice, au existat sustineri potrivit carora punctele de referinta ar fi creat prin ele insele o anumita forma de stil reprezentand unica modalitate prin care in varianta vectoriala s-ar fi obtinut o imagine identica.
Cu referire la aceste aspecte, sunt relevante comentariile din 1999 ale lui Richard Kinch, cunoscut expert software, dezvoltator al programelor Metafog, TrueTex, s.a. care a remarcat in studierea cazului Adobe crearea unui precedent dificil in ceea ce priveste designul caracterelor alfabetice.
„Intreaga ingeniozitate consta tocmai in procesarea acelor „puncte de referinta” in cadrul programelor de tip Type 1 prin transformarea sistemului de dimensionare a formelor neprotejabile in text de cod.” „Type 1 defineste in mod exact forma unui stil. Nimeni nu are un drept exclusiv asupra acelei „forme” dar decizia Curtii nu specifica in ce mod forma insasi poate fi copiata atata timp cat specificatiile unice de tip Bezier nu pot fi. Daca punctele de referinta sunt determinate printr-un mecanism care regleaza curbele Bezier pentru a genera forme care in mod liber pot fi protejate, atunci calitatea de autor va fi pretinsa asupra acelor forme si nu asupra dimensionarii Bezier. Determinarea formei prin curbele Bezier este in mod concret unica din moment ce orice modificare asupra acesteia va transforma in mod obligatoriu si forma.”
„Cum poate fi o forma a unui caracter in mod liber copiata, daca singurul si unicul mod prin care aceasta poate fi exprimata (conturul Bezier), nu poate fi copiat?” Daca variantele bitmaps ale contururilor protejate de drept de autor pot fi in mod liber copiate, ce se intampla in cazul in care coordonatele Bezier deriva de la variantele bitmaps (cu ajutorul aplicatiei open-source „Auto-Trace” care transforma imaginile bitmaps in imagini grafice vectoriale)?”
„Toate contururile neredundante de tip Bezier sunt echivalente la o anumita rezolutie cu variantele bitmaps. Fiecare dintre aceastea pot deriva in mod algoritmic din cealalta fara pierderea vreunei informatii. In concluzie, orice statut legal ar fi acordat variatelor outlines trebuie in mod necesar sa fie acordat si aplicat si variantelor bitmaps ale fonturilor.”
3. Sunt necesare scurte precizari asupra protectiei acordate prin dreptul de autor american programelor de calculator si in mod special asupra interpretarii punctelor de referinta ca si componente software.
Programale de calculator sunt, prin natura lor structurate si dezvoltate pentru a servi unor scopuri practice, utilitare. Initial, sistemul legislativ american a acordat protectia dreptului de autor exclusiv operelor literare sau artistice, rezervand sistemul de brevetare si cel al secretului comercial pentru protejarea operelor cu scop utilitar. Confruntati insa cu dificila provocare de a integra programele de calculator si noile tehnologii informationale in sfera de protectie intelectuala, Congresul American a organizat in 1974 o comisie in vederea studierii implicatiilor noilor tehnologii si analizei revizuirilor dispozitiilor federale privind drepturile de proprietate intelectuala (CONTU – National Commission on New Tehnological Uses of Copyrighted Works). In 1978, dupa multiple audieri si expertize, comisia a concluzionat ca opera de creatie intelectuala incorporata in programul de calculator trebuie protejata de sistemul dreptului de autor, sub rezerva respectarii principiului fundamental instituit prin dispozitiile Titlului 17 Capitolul 1 § 102 lit.b) din US Code potrivit carora „protectia dreptului de autor nu se extinde asupra ideilor, procedurilor, proceselor, sistemelor, metodelor de operare, conceptelor, principiilor sau descoperirilor, indiferent de forma in care sunt descrise, explicate, ilustrate sau incorporate”. In acest mod, acel set de instructiuni folosite direct sau indirect in calculator pentru a obtine un anumit rezultat (altfel spus, programul de calculator prin definitia statutara) devenea obiect al protectiei dreptului de autor american, exceptie facand acele componente, parti software, care, desi defineau si puteau particulariza acest tip de opera, ramaneau in afara sferei de protectie acordate.
Cu referire la acest aspect, inca din 1978, CONTU a recunoscut imposibilitatea stabilirii unei linii precise care sa delimiteze expresia protejata de dreptul de autor a programelor de calculator fata de procesele neprotejabile pe care acesta le implementeaza. Punctul sensibil a fost remarcat a fi conceptul „idea-expression divide” sau „idea-expression dichotomy” prin care este explicata una dintre functiile dreptului de autor, ca sistem desemnat a proteja expresia concreta si manifestata intr-un anumit mod a ideilor si nu ideea fundamentala in sine. Trasarea unei linii prea liberale in favoarea protectiei dreptului de autor a fost exprimata atunci a institui adevarate monopoluri asupra companiilor care dezvolta sisteme de operare sau asupra celor care dezvolta pentru prima oara aplicatii specifice fapt de natura a restrange posibilitatea altor creatori de a dezvolta versiuni imbunatatite sau alte sisteme informatice. O delimitare mult prea conservatoare ar fi permis in viziunea Congresului, accesul publicului la eforturile programatorilor in sensul copierii cu usurinta a operelor acestora, ceea ce ar fi descurajat de asemenea creatia. Decizia finala a Congresului depindea astfel in mod critic de felul in care instantele ar fi putut trasa pe viitor aceste linii determinante. In responsabilitatea instantelor judecatoresti ramanea asadar sarcina crearii unor pargii legislative prin care concepte de genul „program de calculator”, „element protejabil/neprotejabil” sau „componenta software” sa fie in mod mai aprofundat detaliate, astfel incat sa fie permisa evidentierea cat mai clara a ceea ce inseamna un program de calculator fata de anumite elemente software neprotejate de dreptul de autor dar intriseci acestuia.
Primul pas a fost initiat in 1980 cand protectia elementelor literale ale codului unui program pentru calculator a fost retinuta in America odata cu procesul dintre Apple Computer si Franklin Computer, formele de copiere ale elementelor literale ale programelor fiind percepute incepand de atunci ca cea mai simpla forma de incalcare a dreptului de autor (copierea in mod direct a codului software, a textului de cod).
to be continued…
… and for a complete understanding please consult the following:
– Dispute on scalable fonts (ro)
