Monica Lupașcu – consilier juridic

La întrebarea ce înseamnă „hosting” se răspunde de cele mai multe ori „găzduire site-uri”, termenul „hosting” devenind generic pentru ceea ce înseamnă web hosting sau web site hosting. Un studiu adecvat a detaliilor tehnice specifice acestui serviciu va demonstra că serviciul prin care sunt găzduite, deservite şi menţinute fişiere pe mai multe website-uri (webhosting-ul), reprezintă doar o categorie a hosting – ului, una dintre modalităţile de furnizare a acestui tip de serviciu.

O altă confuzie care se creează în legătură cu hostingul provine de asemenea de la conexiunea acestuia cu conţinutul informaţional găzduit, furnizorul de hosting fiind confundat de cele mai multe ori cu un „content provider” adica „furnizor de conţinut” (conţinut informaţional).

Studiul de faţă va identifica în primă fază webhostingul ca fiind doar una dintre posibilităţile de furnizare a serviciilor de hosting, urmând să fie demonstrat în continuare că ceea ce înseamnă webhosting nu coincide cu furnizarea de conţinut informaţional fiind mai degrabă un serviciu de comunicaţii electronice astfel cum este definit de Ordonanţa Guvernului nr.34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi la interconectarea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.

1. Serviciile de hosting – detalii tehnice/categorii

Serviciile de hosting se împart în următoarele categorii: servicii complete de hosting, servicii de webhosting, servicii de hosting fişiere, servicii de game hosting (servicii de găzduire jocuri), servicii remote backup, servicii DNS şi servicii de e-mail hosting.

O companie poate furniza în acelaşi timp servicii complete de hosting cât şi servicii de webhosting sau email hosting, şi acest lucru este destul de întâlnit, o astfel de afacere urmărind să acopere toate necesităţile clienţilor (toată cererea de pe piaţă) prin furnizarea unui număr cât mai mare şi complet de servicii. Particularităţile fiecărei categorii ne vor permite însă să înţelegem în ce măsură legătura dintre oricare dintre aceste tipuri servicii de hosting şi conţinutul informaţional poate îndreptăţi încadrarea furnizorilor acestora în sfera „content providerilor”.

În detaliu schema se prezintă în felul următor:

I. Servicii complete hosting

• VPS (virtual private server) reprezintă o metodă de împărţire fizică a unui server astfel încât fiecare server virtual să creeze aparenţa şi să aibă capacitatea de a funcţiona ca un server dedicat. Tehnologia de virtualizare este folosită astfel pentru a permite ca multiple servere logice să funcţioneze pe acelaşi server fizic. Fiecare server virtual va putea avea, în acest mod, propriul sistem de operare, propriile setări şi permiţând configurarea şi restartarea în mod independent.
• Dedicated hosting (dedicated server sau managed hosting service) reprezintă un tip de serviciu de Internet hosting prin care clientului i se închiriază un server întreg, pe care nu îl mai utilizează nimeni altcineva. Mult mai flexibil decat Shared Hosting-ul, acest serviciu prezintă avantajul că oferă posibilitatea clientului de a controla în întregime serverul, inclusiv din punct de vedere al sistemului de operare sau hardware. Administrarea serverului poate fi furnizată de compania de hosting ca un serviciu adiţional. Spre diferenţă de serviciile de colocare hosting, proprietarul serverului este compania de hosting. Serverele dedicate sunt de obicei ţinute în data-centers şi beneficiază de surse de putere maximă şi sisteme HVAC.
• Colocation center (centrul de colocare) este un tip de data center unde un număr mare de clienţi îşi plasează propriile reţele, servere şi mecanisme de stocare, interconectându-se cu o varietate de reţele de telecomunicaţii cât şi cu reţelele altor furnizori de servicii.

II. Web hosting – un tip de serviciu de internet hosting care permite persoanelor fizice şi juridice să pună la dispoziţie, în vederea accesării prin Internet, propriile website-uri.

Companiile de hosting furnizează spaţiu pe un server propriu în vederea folosirii acestuia de către clienţi, oferind în acelaşi timp şi conexiune Internet, în special într-un data center.

În funcţie de anumite particularităţi, există următoarele tipuri de web hosting:

• free hosting reprezintă un serviciu de web hosting furnizat în mod gratuit, prezentând o funcţionalitate limitată. Companiile de hosting vor pune la dispoziţie un subdomeniu sau un index de pagini web.
• Shared hosting sau virtual hosting service este o formă de web hosting prin care pe un singur server sunt găzduite mai multe website-uri, pagini web. Aferent acestui tip de serviciu, furnizorului îi revine responsabilitatea de a administra serverele, de a instala programele soft pe servere, de a actualiza periodic sistemul de securitate, de a asigura suportul tehnic. Clienţilor li se pune la dispoziţie de asemenea un sistem control panel accesibil printr-o interfaţă web (cPanel, DirectAdmin, Plesk, InterWorx, Helm, H-sphere, etc), care permite administrarea cu uşurinţă a website-urilor, aplicaţiilor proprii clientului.
• Clustered hosting – tehnologia aferentă acestuia a fost concepută pentru a elimina problemele inerente infrastructurii de shared hosting. Această tehnologie furnizează clienţilor un ansamblu de facilităţi de administrare a securităţii, load balancing şi resursele necesare website-ului. Serviciul Clustered Hosting virtualizează resursele unui server dincolo de limitele sale fizice şi, ca rezultat, o aplicaţie sau un website nu va fi limitat la un singur server. Se împarte astfel puterea de procesare a mai multor servere şi aplicaţiile acestora sunt distribuite în timp real.

• Servicii de hosting cu utilizare specifică:
  • Blog hosting – serviciu prin intermediul căruia clientului îi este pusă la dispoziţie o facilitate tehnică constând într-un software, bazat pe un sistem de Content Management, special conceput pentru crearea şi întreţinerea unui webblog.
  • Guild Hosting – un tip de serviciu web hosting creat pentru a suporta comunităţile de jocuri online. Serviciile astfel furnizate mai pot cuprinde printre altele şi forumuri publice sau private pentru discuţiile membrilor.
  • Image hosting service – acest serviciu permite userilor să uploadeze imagini pe un website. Furnizorul unui astfel de serviciu va stoca în acest caz imaginile pe propriul server, făcându-le apoi disponibile online.

• Video hosting – servicii care permit userilor uploadul fişierelor de tip video pe un website. Similar serviciului de image hosting, fişierele video sunt stocate pe serverele companiei, care pune la dispoziţie serviciul în cauză, în vederea accesării acestora de către public.
• Wiki farms – în cazul acesta, serviciul de web hosting utilizează aşa numitele server farms. Acestea se prezintă ca un ansamblu de servere menţinute cu scopul de a îndeplini necesităţile unui server peste capacitatea fizică a acestuia. De obicei, server farms vor avea alocate unei unice funcţionalităţi atât un server principal cât şi unul rezervat pentru backup. În cazul în care serverul principal eşuează în performanţe, serverul de back up va prelua funcţiile primului.

III. File hosting

(file hosting service, online file hosting, online media center) – acest serviciu este tot unul de tip Internet Hosting, fiindu-i caracteristic faptul că este conceput cu scopul de a găzdui conţinuturi statice, în mod specific fişiere mari care nu sunt pagini web. Serviciul permite inclusiv accesul web sau FTP şi poate fi optimizat pentru a servi mai multor utilizatori (aşa cum precizează termenul „hosting”) sau unuia singur (găzduind fişierele unei singure persoane). Alte servicii conexe file hostingului sunt: video sharing, virtual storage si remote backup.

IV. Remote backup service

a remote, online or managed backup service – constă într-un serviciu furnizat utilizatorilor pentru crearea de backup-uri online şi stocarea fişierelor. Furnizorii de servicii de acest gen sunt companiile care furnizează acest serviciu, punând la dispoziţie sistemul de backup online, în mod specific dezvoltat în jurul unui program software care funcţionează potrivit unui program, de obicei o dată pe zi. Acest program colectează, compresează, encriptează şi transferă datele serverelor furnizorului care pune la dispoziţie aceste servicii clienţilor săi.

V. Game server hosting

serverul utilizat în acest caz este un game server – un server utilizat pentru jocurile clienţilor. În cele mai multe cazuri, un joc video jucat pe Internet are nevoie, în principal de o conexiune la un server game. Există două tipuri de furnizori de game server, aceia care folosesc sistemul de operare Windows, pe de o parte, şi cei care folosesc Linux sau FreeBSD, pe de altă parte. Furnizorii de astfel de servicii oferă de obicei facilităţi web prin care se poate controla şi configura serverul de jocuri iar cei mai mulţi dintre aceştia permit utilizatorilor să modifice jocurile închiriate.

VI. DNS hosting

reprezintă un serviciu care funcţionează prin intermediul unor servere de tip Domain Name System. Serviciul asociază astfel unor nume de domenii, adrese IP. Cei mai mulţi furnizori de servicii de înregistrare nume domenii, dar nu toţi, oferă şi DNS hosting împreună cu serviciul de înregistrare.

VII. E-mail hosting

sunt servicii care funcţionează pe servere de e-mail. Companiile care pun la dispoziţie acest serviciu clienţilor se diferenţiază de furnizorii de e-mail către end-useri (precum site-urile webmail). Aceste companii furnizează serviciul utilizatorilor de e-mail şi întreprinderilor mici şi mijlocii care nu doresc să îşi administreze singure propriul server de mail. Furnizorii de servicii de e-mail hosting oferă posibilitatea creării unui număr mare de conturi de mail, pe domenii diferite, găzduite pe un server.

2. Diferenţe content provider – hosting provider

În situaţiile în care este evidentă implicarea furnizorului de hosting la nivelul conţinuturilor informaţionale (Blog hosting, Guild Hosting, Image hosting service, Video hosting, File hosting, Game server hosting), într-adevăr, atât clientul cât şi furnizorul de servicii pot fi identificaţi ca şi content provideri. În toate aceste cazuri, furnizorul de servicii hosting nu se rezumă doar la a pune la dispoziţia fiecărui client facilitatea tehnică specifică hostingului, de acces la serverul de găzduire, ci îndeplinişte inclusiv un rol de administrare, prin intervenţia acestuia la nivelul conţinutului în vederea unui bun management informaţional. Rolul acestuia de a menţine pe server anumite aplicaţii, într-o anumită ordine, cu un anumit format sau design, disponibile pe o anumită interfaţă administrată tot de furnizor, fac din acesta un „content provider” – un furnizor de conţinut informaţional datorită implicării active a acestuia la nivelul datelor, informaţiilor stocate. Se comportă în acestă situaţie într-un mod identic unui jurnalist. Similitudinile dintre furnizorii de content şi jurnalişti, au fost într-adevăr puse în discuţie în contextul răspunderii acestora pentru conţinutul postat, publicat.

În aflarea răspunsului la întrebarea cine răspunde pentru informaţiile postate pe un anumit site, discutate într-un anumit forum şi care ar putea avea caracter calomniator sau pentru aplicaţiile disponibile pe anumite servere, de natură sau într-o formă care ar putea încălca drepturile altor persoane, de exemplu, drepturile de proprietate intelectuală, legiuitorul american a oferit metoda calificării corecte a furnizorului de servicii informaţionale de a fi sau un „publisher” sau un „content provider”.

Content providerii sunt consideraţi responsabili, în temeiul DMCA (Digital Millenium Copyright Act) – Secţiunea 230, pentru „(…) crearea şi dezvoltarea de informaţii transmise prin Internet (…)”. Definiţia dată de DMCA ne permite în primul rând să identificăm a fi content provider doar prestatorul de servicii informaţionale care „creează şi dezvoltă” un anumit conţinut informaţional, putând fi acest conţinut orice informaţie, aplicaţie, disponibilă online prin intermediul anumitor servicii. Pe lângă acesta, este instituită o limitare a răspunderii în ceea ce priveşte furnizorii de servicii informaţionale care nu pot fi calificaţi ca şi jurnalişti (publisher) cu condiţia îndeplinirii de către aceştia a anumitor condiţii. Atfel spus, în virtutea dispoziţiilor DMCA, orice prestator de servicii informaţionale, care nu este nici content provider nici publisher va fi absolvit de răspundere pentru conţinutul informaţional „transportat” de serviciile în cauză sau la care se facilitează accesul prin intermediul acestor servicii.

Remarcăm de altfel, că, spre diferenţă de cazul Game server hosting, de exemplu, furnizorul unor servicii de webhosting sau dedicated servers nu poate fi catalogat ca şi furnizor de conţinut (content provider) tocmai datorită faptului că nu se poate vorbi de „crearea sau dezvoltarea de conţinut” şi, de altfel, de nici o altă implicare a furnizorului la nivelul acestuia, un furnizor de servicii de webhosting oferind exclusiv acces clientului la un anumit server, cu o anumită conexiune internet.

Neîncadrarea serviciilor de webhosting în categoria serviciilor prin care este furnizat conţinutul şi astfel neasumarea răspunderii acestora pentru conţinuturi în general poate fi susţinută de următoarele considerente.

– nu ar putea fi instituită o răspundere corelată cu fapte care nu sunt socotite condamnabile pentru că răspunderea juridică se declanşează doar în contextul în care se aduce atingere ordinii de drept, se tulbură normala şi buna desfăşurare a relaţiilor sociale find afectate drepturi şi interese legitime ale persoanelor.

– răspunderea furnizorilor vis a vis de conţinutul informaţional ce tranzitează reţeaua proprie, care este accesat prin intermediul serviciilor sale, nu poate funcţiona decât în contextul unei legături directe între acel furnizor şi conţinutul în cauză. Interesul ce se justifică a fi protejat în cazul aplicării unei răspunderi în ceea ce priveşte un conţinut informaţional, nu poate exista decât în contextul unei implicări directe sau indirecte a unui furnizor de servicii la nivelul conţinuturilor care pot afecta acel interes. În cazul unui furnizor de servicii de tip game hosting, video hosting, imagine hosting, blog hosting, situaţia se prezintă diferit. Acesta stochează şi prelucrează conţinuturile informaţionale în cauză, procesarea, stocarea acestora şi punerea lor la dispoziţia publicului într-o anumită formă implicând un prelabil accept al tuturor datelor, informaţiilor cuprinse în acele conţinuturi, iar administrarea acestora, în sensul găsirii unei forme de accesibilitate facilă a publicului, indicând o implicare directă şi evidentă. Este justificată în acest context răspunderea aplicabilă acestor tipuri de furnizori de servicii vis a vis de conţinuturile furnizate.

În completarea celor de mai sus vin prevederile Directivei privind comerţul electronic (Directive 2000/31/EC of the European Parliament and of the Council of 8 June 2000 on certain legal aspects of information society services, in particular electronic commerce, in the Internal Market).

Directiva privind comerţul electronic conţine dispoziţii prin care este limitată răspunderea furnizorilor de servicii ale societăţii informţionale (art.12-15). Se instituie o clasificare a aplicabilităţii acestei protecţii în funcţie de activitatea de simplă transmitere, de stocare, de hosting.

Corespondentul articolelor 12 -15 din Directiva 2000/31/EC îl regăsim implementat în prevederile Legii nr.365/2002 privind comerţul electronic, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art.11 alin.(2) şi (3) este instituită astfel răspunderea furnizorilor de servicii exclusiv pentru informaţiile furnizate de ei înşişi sau pe seama acestora, răspunderea fiindu-le limitată în ceea ce îi priveşte pe aceştia în cazul în care informaţia este exclusiv intermediată, stocată sau serviciul pus la dispoziţie doar facilitează accesul la acele informaţii („(2) Furnizorii de servicii rãspund pentru informatia furnizatã de ei însisi sau pe seama lor/(3) Furnizorii de servicii nu rãspund pentru informatia transmisã, stocatã sau la care faciliteazã accesul, în conditiile prevãzute la art. 12-15.”) Textul alin.(3) coroborat cu prevederile art.14 ne permite de asemenea să identificăm furnizorii de servicii de hosting ca fiind furnizori de servicii care facilitează accesul la informaţie datorită activităţii acestora de stocare permanentă (stocare-hosting) şi în nici un caz ca furnizori de conţinut informaţional. Interpretând per a contrario condiţiile prevăzute la art.14, pe care trebuie să le îndeplinească un astfel de furnizor de servicii hosting pentru a beneficia de protecţia în cauză, putem indentifica înclusiv circumstanţele în care aceiaşi furnizori de hosting pot fi traşi la răspundere pentru conţinutul informaţional la care aceştia facilitează accesul („Art. 14: Stocarea permanentã a informatiei, stocarea-hosting

• Dacã un serviciu al societãtii informationale constã în stocarea informatiei furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, furnizorul acelui serviciu nu rãspunde pentru informatia stocatã la cererea unui destinatar, dacã este îndeplinitã oricare din urmãtoarele conditii:
  • furnizorul de servicii nu are cunostintã despre faptul cã activitatea sau informatia stocatã este nelegalã si, în ceea ce priveste actiunile în daune, nu are cunostintã despre fapte sau circumstante din care sã rezulte cã activitatea sau informatia în cauzã ar putea vãtãma drepturile unui tert;
  • având cunostintã despre faptul cã activitatea sau informatia respectivã este nelegalã ori despre fapte sau circumstante din care sã rezulte cã activitatea ori informatia în cauzã ar putea vãtãma drepturile unui tert, furnizorul de servicii actioneazã rapid în vederea eliminãrii sau a blocãrii accesului la aceasta. (…)
• Prevederile alin. (1) nu se aplicã în situatia în care destinatarul actioneazã sub autoritatea sau controlul furnizorului de servicii.”)

Astfel, un furnizor de servicii de hosting va răspunde în măsura în care acesta are cunoştinţă de activitatea sau informaţia nelegală stocată, de circumstanţe sau fapte din care să rezulte că informaţia în cauză ar putea afecta drepturile unei terţe persoane sau se află în situaţia în care destinatarul serviciului acţionează sub autoritatea furnizorului.

Se pune întrebarea ce relevanţă ar avea aplicarea răspunderii furnizorului de hosting în condiţiile art.14 alin.(3)?

Destinatarul serviciului, aşa cum este identificat în lege, nu poate fi decât beneficiarul serviciului şi anume clientul furnizorului de hosting. O interpretare corectă care să explice motivele instituirii unei răspunderi în această formă, ar avea la bază doar instituţia răspunderii pentru fapta altuia şi în mod special a răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor. Astfel, activitatea clientului de punere la dispoziţia publicului a unui anumit material informaţional considerat ilegal va atrage şi răspunderea furnizorului de hosting în măsura în care între cele două părţi implicate ar exista un raport de subordonare, furnizorul de hosting direcţionând, îndrumând şi controlând activitatea propriului client vis a vis de conţinutul în cauză.

Ne întoarcem la lege şi observăm în primul rând că textul elimină orice dubiu asupra activităţii furnizorului de hosting identificată ca fiind un serviciu al societăţii informaţionale. Un alt aspect ar fi prezumţia de la care se porneşte în privinţa acestuia în ceea ce priveşte implicarea sa la nivelul informaţiilor, conţinuturilor.

Furnizorii de hosting sunt, aşa cum este precizat la art.11 alin.(3) furnizori care facilitează doar accesul la conţinut, neexistând nici o relaţie directă între aceştia şi conţinuturile informaţionale, nimic în concluzie care să justifice angajarea unei răspunderi a acestora în ceea ce priveste informaţia la care doar facilitează accesul, pe care nu o creează, la nivelul căreia nu intervine. La polul opus pare a se afla „destinatarul serviciului”, clientul furnizorului de hosting. În privinţa acestuia legiuitorul pare a pleca de la prezumţia că îi este aplicabilă răspunderea pentru conţinuri tocmai pentru că le-a dezvoltat, editat sub orice formă, le-a pus la dispoziţia publicului, astfel spus este un real furnizor de conţinut informaţional. Existenţa acestei prezumţii este singura care justifică astfel instituirea răspunderii indirecte a furnizorului de hosting în condiţiile art.14 alin.(3).

Vis a vis de conţinuturile informaţionale, este relevant comunicatul adresat Parlamentului şi Consiliului European de către Comisia Europeană privind conţinutul ilegal şi dăunător de pe Internet, document în care există precizări care susţin teza diferenţierii clare între furnizor de conţinut (content provider) şi furnizori de hosting (hosting provider, web hosting provideri).

Participanţii de pe scena aşa numitei reglementări Internet sunt identificaţi aici a fi: autori, content provideri, furnizori de hosting care stochează documente şi le fac disponibile, operatori de reţele, acces provideri şi useri).
În mod clar, în sfera de cuprindere a content provider-ilor nu intră furnizorii de hosting, şi pentru a face mult mai clar argumentul, care a stat la baza acestei enumerari diferenţiate, cel puţin în ceea ce priveşte subiecţii de drept care interesează, Comisia face precizarea ca aceşti hosting provideri să fie din categoria celor care „stochează documentele şi le fac disponibile”.

Mult mai clar este textul Capitolului 2 al Comunicatului care împarte serviciile de hosting în 3 categorii, şi anume: servicii care implică găzduirea de conţinut produs de furnizorii de servicii, de către useri sau de către terţe persoane. Primii dintre aceştia şi anume, furnizorii de conţinut produs de ei înşişi sunt identificaţi de Comisie ca fiind „content providers” – furnizori de conţinut – („aceia care produc conţinut vor fi denumiţi în continuare furnizori de conţinut”).

Concluzia care se poate trage este că, într-adevăr, furnizarea conţinutului reprezintă crearea şi dezvoltarea oricărei informaţii cuprinse în acesta.

Un alt punct aspect important dezvoltat de Comisie în comunicat este încadrarea furnizorilor de hosting în categoria ISP – Internet Service Provider şi departajarea acestora de IAP – Internet Acces Provider care este indentificat ca „acel furnizor care oferă exclusiv acces la Internet”. Există aşadar,

• Internet Access Provider – furnizorul specializat în oferirea accesului la Internet;
• Internet Service Providers – furnizorul care oferă servicii adiţionale precum găzduire content – hosting provider cu cele 3 categorii prevăzute mai sus.

Este făcută, de asemenea, următoarea precizare:

Termenul de Internet Service Provider este de obicei folosit în sens general, fără o distincţie clară între serviciul de furnizare a accesului internet şi serviciul de hosting content, o companie putând însă face parte din ambele categorii.

Răspunderea diferită aplicabilă furnizorilor de content, pe de o parte, şi furnizorilor de acces internet şi furnizorilor de webhosting, pe de altă parte, ar putea să motiveze inclusiv reglementarea diferenţiată a conţinutului de cea a transmisiei, la care face referire Directiva cadru pentru că, aşa cum precizează comunicatul, deşi

furnizorii de servicii de acces internet şi furnizorii de servicii de hosting joacă un rol important în oferirea accesului userilor la conţinuturile informaţionale, nu trebuie uitat, că principala răspundere pentru conţinut este atribuită autorilor şi furnizorilor de conţinut.

Este recunoscută astfel implicarea furnizorilor de acces la internet şi, cu atât mai mult, al celor de hosting, în sfera accesibilităţii conţinuturilor informaţionale, fără ca această implicare să atragă vreo răspundere.

3. Serviciile de webhosting – servicii de comunicaţii electronice

Odată cu încadrarea furnizorilor de hosting în categoria furnizorilor de servicii ale societăţii informaţionale şi departajarea furnizorilor de hosting (mai precis a furnizorilor de webhosting) faţă de furnizorii de conţinut, un aspect care necesită clarificare este dacă un furnizor de hosting este un furnizor de servicii de comunicaţii electronice sau nu. O legătură evidentă între ceea ce înseamnă Furnizor de Servicii de Comunicaţii Electronice şi Furnizorul de Hosting o oferă inclusiv documentul prezentat anterior, sintagmele folosite sunt totuşi diferite (Internet Service Provision şi nu Electronic Communication Provision)

În art. 2 lit.c) din Directiva Cadru, este definit serviciul de comunicaţii electronice astfel:

serviciu furnizat de obicei contra cost şi care constă în totalitate sau în principal în transmiterea semnalelor prin reţele de comunicaţii electronice, inclusiv serviciile de telecomunicaţii şi serviciile de transmisie prin reţelele utilizate de radiodifuziune, dar nu şi servicii care constau în furnizarea de conţinuturi prin intermediul reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice; nu include serviciile societăţii informaţionale astfel cum acestea sunt definite în directiva 98/34/CE care nu constau în întregime sau în principal în transmiterea de semnale prin reţele de comunicaţii electronice.

Din interpretarea per a contrario a ultimei fraze rezultă că un serviciu al societăţii informaţionale care constă în întregime sau în principal în transmitea semnalelor prin reţelele de comunicaţii electronice este tot un serviciu de comunicaţii electronice.

Detaliile tehnice a aceea ce înseamnă un serviciu de hosting, shared hosting mai precis, reprezintă tot atâta argumente pentru care un astfel de serviciu nu poate fi decât un serviciu de comunicaţii electronice. Mai concret, accesarea paginilor web poate fi percepută ca pe o interacţiune între calculatorul clientului şi serverul furnizorului. Browserul aflat pe calculatorul clientului trimite comenzi către server, care, la primirea acestora, întoarce către client o pagină de internet sau alta.

Transmiterea informaţiei de pe server pe calculatorul clientului se realizează prin intermediul suitei de protocoale TCP/IP, pachetelor trimise de către client către server fiindu-le asociate niste pachete de răspuns din partea serverului. Furnizării serviciului de shared hosting îi este astfel esenţială această transmitere de pachete, semnale prin reţea. Un astfel de serviciu nu poate fi conceput în afara acestei transmiteri. În măsura în care sunt luate în considerare prevederile care identifică furnizorul de hosting ca ofertant al unor servicii de acces la informaţie, conţinut, argumentul adus în plus, poate fi, inclusiv faptul că acest acces, caracteristică esenţială a serviciului în speţă, este realizabil printr-o transmitere a semnalelor în reţea. Accesul se prezintă ca principală caracteristică inclusiv a furnizorilor de internet şi în măsura în care aceştia furnizează doar acces internet vor fi putea fi identificaţi ca IAP – Internet Acces Provider la care face referire Comunicatul Comisiei Europene. Singura diferenţă între aceştia şi furnizorii de hosting va fi doar faptul că, în cazul ultimilor este pusă la dispoziţia clientului o facilitatea prin care se accesează conţinutul informaţional aferent contului propriu de pe server, pe când în situaţia furnizorilor de internet se oferă accesul la întreg materialul informaţional din „întreaga reţea” (Internet).

În vederea unei complete şi corecte interpretări putem face trimitere inclusiv la definiţia dată serviciilor de comunicaţii electronice prin dispoziţiile DMCA (Digital Millenium Copyright Act). Corespondentul sintagmei „servicii de comunicaţii electronice” îl regăsim în legislaţia din USA a fi „interactive computer service” mai precis „orice serviciu sau sistem informaţional care permite furnizarea accesului multiplilor useri la servere, incluzand un serviciu sau sistem care furnizează accesul la Internet”. Sunt de asemenea incluse în această categorie „serviciile de furnizare software în vederea accesului”, unde „acces software provider” este definit a fi acel furnizor de servicii care pune la dispoziţia clientului anumite „facilităţi software care să permită printre altele: accesul sau alocarea de conţinut, transmiterea, primirea, afişarea, organizarea conţinutului”. Nu există nici o îndoială că accesul sau alocarea conţinutului, punerea la dispoziţia clientului a unei facilităţi soft prin care acesta să îşi poată organiza, afişa conţinutul, sunt în fapt scopuri inerente serviciului de acces pus la dispoziţie de un furnizor de webhosting.

În virtutea celor susţinute, putem concluziona că un prestator de servicii hosting nu poate fi catalogat în orice circumstanţă content provider, în privinţa acestuia plecându-se de la prezumţia ca este de drept un furnizor de servicii ale societăţii informaţionale, servicii a căror particularitate tehnică permite încadrarea acestora în sfera comunicaţiilor electronice.