Previous on “AIMR vs. HOSTWAY & TRILULILU”:

–    AIMR  a notificat Hostway si Trilulilu instiintandu-i in ceea ce priveste anumite incalcari de drepturi de autor de la nivelul platformei Trilulilu;

–    AIMR nu a identificat operele protejate, nici titlurile in baza carora exista drepturi asupra lor si nici macar temeiul juridic al raspunderii celor doua firme (nu in mod corect sa zicem) sustinand doar ca, prin intermediul site-ului Trilulilu sunt incalcate drepturi de autor, nu sunt aplicate masuri tehnice de protectie a drepturilor si in fapt, cele doua firme procedeaza la ceea ce AIMR numeste „punerea la dispozitia publicului a unor opere purtatoare de drepturi conexe fara consimtamantul titularilor”;

–    Pe Cyberlaw am adaugat un post despre notificare din care multi au inteles ca cele doua firme activeaza in acelasi mod iar altii s-au hotarat sa stranga voturi pentru partidul piratilor! Evident nu in acelasi context confuz, dar tot ca urmare a postului, Bogdan Manolea a avut cateva insemnari pe propriul blog.

Now on “AIMR vs. HOSTWAY & TRILULILU”:

A venit si timpul judecatii! AIMR, mai hotarat ca oricand, dar in baza acelorasi rataciri, da in judecata Hostway si Trilulilu. Cu alte cuvinte, si rabdarea are o limita! Au facut notificari, destul de clare in conceptia lor, le-au trimis la fiecare societate in parte, au asteptat cat au asteptat, dar companiile in cauza (aceste firme conduse dupa regulile unei societati anormale in care drepturile producatorilor, interpretatilor nu sunt respectate) s-au aratat complet dezinteresate. Da, „paratele nu s-au conformat solicitarilor AIMR, dovedind, inca o data, o atitudine ce reprezinta un obstacol in prevenirea pirateriei”.

Trebuie sa cititi cererea de chemare in judecata (aici, aici, aici si aici). Ma ocup pe rand de fiecare dintre argumentele principale aduse de AIMR:

1.    First – paratele ar asigura, prin intermediul site-ului Trilulilu, „utilizarea neautorizata a unor fisiere protejate de dreptul de autor”. „Desi paratele nu sunt persoanele care posteaza in mod direct aceste produse protejate, aceastea dau o functie comerciala acestor produse, prin editarea lor” (sustinerea se continua prin trimiterea la publicitatea facuta pe site-ul trilulilu)

Stimati colegi juristi, avocati, stiu ca, in baza aceleasi spete, este greu sa gandesti un temei diferit, totusi, de dragul meseriei, puteti explica logic, in ce mod un furnizor de hosting poate obtine castiguri materiale din publicitatea facuta prin intermediul site-ului clientului sau? Sau se presupune a fi castig material incasarea obtinuta lunar de compania de hosting ca urmare a furnizarii serviciilor in cauza clientului trilulilu? Sper ca nu, poate am mers prea departe cu presupunerile.

Oricum, in legatura cu aceasta obtinere in mod indirect a unor venituri din punerea la dispozitia publicului a operelor protejate de drept de autor, AIMR ofera un singur exemplu concret: proiectul regasit pe site-ul trilulilu: „publicitate in video”.

Realele vaicareli ale celor de la AIMR nu sunt sustinute de niciun temei legal (sau cel putin nu de unul care poate fi cu usurinta desprins). Metoda argumentativa haotica, aglomerata, fara precizari sau trimiteri concrete, in care se vorbeste cand de raspundere directa, cand de raspundere indirecta, cand de infractiune, cand de imensele „daune materiale semnificative generate industriei muzicale romanesti” nu au drept scop decat poate bulversarea unui judecator prea putin preocupat in a intelege situatia reala si cu atat mai putin, interesat in a o analiza, din punct de vedere al sustinerilor AIMR.

Notez urmatoarele:

–    Hostway este furnizor de servicii ale societatii informationale, Trilulilu fiind fata de acesta un client, care se intampla sa beneficieze de multe servere, dintre care cele mai multe probabil sustin aceasta imensa platforma numita trilulilu. Furnizarea serviciilor de gazduire dedicata este asigurata de Hostway celor de la Trilulilu, prin punerea la dispozitia acestora a unor componente hardware (da, servere), componente, pe care aplicatiile celor de la Trilulilu ruleaza constant. Sta in responsabilitatea celor de la trilulilu asigurarea ca datele stocate (la nivelul fiecarui server) sunt legale, adica in concordanta cu legislatia in vigoare si fara a incalca drepturile unor terte persoane. Nu o spun eu, o spune contractul dintre Hostway si Trilulilu si daca nu ma credeti, o spune chiar si legea in sensul in care exclude raspunderea furnizorilor de servicii pentru informatia transmisa, stocata sau la care faciliteaza accesul (capitolul 4 – Legea comertului electronic).

–    Stiu, nu era chiar nevoie sa intru in asemenea detalii pentru ca AIMR nu diferentiaza intre Hostway si Trilulilu si, in acelasi stil, nu explica nici macar motivarea incadrarii ca infractiune a faptelor celor doua companii. Probabil, pentru un plus de greutate si importanta cererii inaintate instantei, textul acesteia este condimentat cu trimiterile la normele cu caracter penal – vezi infractiunea de la 139 indice 8 si 139 indice 6. Oare existau atat de multe carente in motivarea raspunderii civile delictuale incat a fost nevoie de un asemenea tertip? Lipseste o actiune penala pentru ca asemenea precizari ale reclamantului sa poata fi luate in serios, nu? Nu mai ramane decat ca instanta sa sesizeze parchetul, care sa constate ca nici Trilulilu, si cu atat mai putin Hostway, nu pun la dispozitia publicului opere purtatoare de drepturi de autor si nici nu realizeaza marfuri pirat! Asta pentru a fi clar pentru toata lumea ca doar USERUL poate fi subiect activ al acestor infractiuni, in nici un caz societatea care detine o platforma online si cu atat mai putin compania care gazduieste niste servere. Daca sunt alte pareri, opinii, le astept cu drag!

2.    Am ajuns si la etapa in care AIMR ne invata ce inseamna masuri tehnice de protectie. Nu stiu cate spete care sa aduca in prim plan acest aspect au fost trecute prin instanta, banuiesc ca nu multe si probabil pe asta se bazeaza si cei de la AIMR.

O prima fraza care atrage atentia este urmatoarea: „Invederam instantei ca, potrivit art.138 indice 5, producatorul de fonograme sau inregistrari sonore audiovizuale are posibilitatea legala de a institui masuri tehnice de protectie a drepturilor recunoscute prin prezenta lege”. Corect, extrem de corect, un text care nu poate fi atacat, dar, care, in acelasi timp este complet inutil cu tendinta spre hilar, daca luam in considerare contextul in care este folosit.
Da, titularul de drepturi are posibilitatea sa aplice anumite masuri tehnice de protectie propriilor opere pentru a controla utilizarea acesteia, pentru a preveni eventualele incalcari de drepturi. Titularul, cum bine spune si AIMR, si nimeni altcineva, nici compania de hosting, nici detinatorii de site-uri UGC.

Nu inteleg totusi cum poate o dispozitie de acest gen sa fie folosita in motivarea unei incalcari de drepturi de catre terte persoane. Nu ar fi fost mai simplu sa gaseasca AIMR o norma care sa impuna unor terti aplicarea acestor masuri tehnice de protectie. Ba da, dar, cel putin din cunostintele mele, o astfel de norma nu exista!

Nu ajuta nici smiorcaielile de tipul „producatorii nu au posibilitatea de a institui masuri tehnice de protectie” si nici trimiterile la audible magic pentru ca audible magic nu reprezinta o masura tehnica de protectie in sensul legii dreptului de autor ci o metoda de indexare, respectiv de identificare a unor opere protejate de dreptul de autor.

Nu contest ca exista o practica in acest sens, prin aceea ca multe platforme UGC utilizeaza sistemele (de filtrare) audible magic, dar deocadata nu avem o prevedere care sa impuna acestora luarea unor astfel de masuri.

Pentru a clarifica conceptul de masuri tehnice de protectie – acestea sunt procedeele tehnologice aplicate de titular anumitor opere pentru a impiedica sau limita utilizari neautorizate, cum ar fi de exemplu – limitarea numarului de copii. Tehnologia, dispozitivul, componenta software (adica aceasta masura tehnologica) se aplica, direct pe fisierul in cauza si va fi considerat eficient in masura in care utilizarea unei opere este controlata de titularul de drepturi.

Audible magic este doar o metoda de indexare si de identificare a unor opere purtatore de drepturi la nivelul retelelor p2p de ex.

Pentru adevaratii obsedati ai protejarii drepturilor de autor, audible magic poate fi o solutie. Titularul de drepturi sau echipa de profesionisti din spatele acestuia (aceia care, printre altele, nu au reusit pana acum sa demonstreze in mod clar in ce mod si cu ce sume au scazut vanzarile lor de la aparitia YouTube sau a sistemelor p2p) isi poate petrece in mod util timpul gasind pe internet fisiere prelucrate ce contin fragmente ale unor filmulete Disney (asta pentru ca audible magic identifica opera in orice format, s-ar zice, oricat de prelucrata ar fi, cel putin asa se lauda producatorul).

Varianta de filtrare audible magic (o alta aplicatie software a acestui dezvoltator) scaneaza fisiere necunoscute si identifica, de asemenea, opere protejate de dreptul de autor, prin raportarea la o baza de date de 6 milioane inregistrari.

Poate fi astfel folosit sistemul de filtrare de catre furnizori pentru o mai buna cunoastere a continutului gazduit, prelucrat. Dar este, evident, doar o recomandare, neexistand nicio dispozitie care impuna acestor furnizori folosirea unui astfel de model de filtrare de acest tip.

Oricum, in practica, totalitatea operelor purtatoare de drepturi nu se limiteaza exclusiv la inregistrarile existente in bazele de date audible magic.

Cat inseamna o baza de date de 6 milioane de opere? – eu zic ca extrem de putin raportat la ceea ce se creeaza zilnic in orice colt al lumii.

Cata valoare au inregistrarile in respectiva baza de date, avand in vedere ca informatia nu este stocata si prelucrata de un organism de stat ci de o companie privata, care, evident ca nu are deprinderea unui judecator in a aprecia ceea ce este intr-adevar titlu si ceea ce nu este. Si mai ales, ce se intampla cu celelalte opere, care nu sunt inregistrate in bazele de date audible magic? In ce masura va fi eficienta prevenirea si combaterea pirateriei daca furnizorul de content UGC foloseste exclusiv aceasta baza de date?

Ar trebui cumva sa investeasca mai mult, adica nu numai in licenta audible magic ci si in licente pentru alte sisteme cu alte baze de date si eventual, sa isi canalizeze toate resursele R&D pentru a creea propriul sistem de filtrare, nu? Si asta doar pentru a sta linistit titularul de drepturi, relaxat ca atatia lucreaza pentru interesele si drepturile sale!

Frumos, asta poate fi intr-adevar o lectie de viata!