Art. 1. – Prezenta lege stabileşte regimul juridic al mărcii temporale şi condiţiile de furnizare a serviciilor de marcare temporală.

Art. 2. – În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) amprenta ataşată unui document electronic reprezintă acea informaţie cu ajutorul căreia documentul poate fi identificat în mod unic, dar care nu permite deducerea conţinutului documentului respectiv;
b) marca temporală este o colecţie de date în formă electronică, ataşată în mod unic unui document electronic; ea certifică faptul că anumite date în formă electronică au fost prezentate la un moment de timp determinat furnizorului de servicii de marcare temporală;
c) certificatul asociat mărcii temporale este acea informaţie cuprinsă în marca temporală prezentabilă în formă inteligibilă şi care conţine cel puţin furnizorul de servicii de marcare temporală, numărul de ordine din registrul furnizorului şi informaţia reprezentând momentul de timp;
d) baza de timp reprezintă sistemul unitar de referinţă temporală la care se raportează toţi furnizorii de servicii de marcare temporală;
e) autoritatea de reglementare şi supraveghere este autoritatea prevăzută în cap. IV “Monitorizare şi control”, secţiunea 1 “Autoritatea de reglementare şi supraveghere” din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, denumită în continuare autoritatea.

Art. 3. – (1) Marca temporală este formată din cel puţin următoarele elemente:
a) amprenta ataşată documentului electronic supus marcării;
b) data şi momentul de timp aferente documentului supus marcării, exprimate în timp universal;
c) informaţii care identifică în mod unic furnizorul de servicii de marcare temporală;
d) numărul de ordine din registrul furnizorului de servicii de marcare temporală.
(2) Informaţiile verificate la furnizorul de servicii de marcare temporală sunt:
a) elementele de identificare ale certificatului relativ la cheia ce verifică marca;
b) identificarea algoritmului utilizat pentru generarea amprentei.
(3) Marca temporală poate să conţină şi elementele de identificare ale solicitantului mărcii temporale.

Art. 4. – (1) Marca temporală trebuie generată de un sistem informatic sigur, care va îndeplini următoarele cerinţe de securitate:
a) asigură că este imposibil să fie emisă o marcă corectă pentru un alt timp decât momentul când a fost primit documentul sau să se schimbe ordinea în care mărcile de timp sunt emise;
b) asigură continuitatea furnizării serviciului.
(2) Generarea mărcii temporale trebuie să garanteze un timp de răspuns; modul de calcul şi eroarea maxim admisibilă vor fi stabilite de autoritate prin norme.

Art. 5. – (1) Furnizorii de servicii de marcare temporală au obligaţia de a crea şi de a menţine un registru electronic operativ de evidenţă cuprinzând momentul de timp la care au fost emise mărcile temporale.
(2) Structura şi condiţiile de exploatare ale registrului electronic vor fi stabilite de autoritate prin norme.

Art. 6. – (1) Cu 30 de zile înainte de începerea activităţilor legate de emiterea mărcilor temporale, persoanele care intenţionează să furnizeze servicii de marcare temporală au obligaţia de a notifica autorităţii data începerii acestor activităţi.
(2) O dată cu efectuarea notificării prevăzute la alin. (1) furnizorii de servicii de marcare temporală au obligaţia de a comunica autorităţii următoarele informaţii şi documente:
a) asigurarea activităţilor conform art. 8;
b) certificatul calificat pe baza căruia se va putea verifica semnătura asupra mărcii temporale;
c) politica referitoare la protecţia datelor cu caracter personal care să fie conformă cu legislaţia română în vigoare;
d) orice alte informaţii referitoare la activitatea de furnizare de servicii de marcare temporală cerute de autoritate.

Art. 7. – (1) Furnizorul de servicii de marcare temporală trebuie să dispună de instrumente financiare asigurătorii pentru acoperirea prejudiciilor pe care le-ar putea cauza cu prilejul desfăşurării activităţilor legate de marcarea temporală.

(2) Asigurarea se realizează fie prin subscrierea unei poliţe de asigurare la o societate de asigurări, fie prin intermediul unei scrisori de garanţie din partea unei instituţii financiare de specialitate sau printr-o altă modalitate stabilită prin decizie a autorităţii.
(3) Suma asigurată şi, respectiv, suma acoperită prin scrisoarea de garanţie sunt stabilite de autoritate.

Art. 8. – (1) Furnizorii de servicii de marcare temporală au următoarele obligaţii:
a) să menţină înregistrări ale mărcilor temporale emise pe o perioadă de 10 ani;
b) să păstreze documentaţia aferentă algoritmilor şi procedurilor de generare a mărcilor temporale emise;
c) să asigure posibilitatea obţinerii şi verificării on-line a mărcilor temporale; verificarea se face gratuit;
d) să asigure accesarea permanentă a bazei de timp.
(2) În cazul încetării activităţii, furnizorul de servicii de marcare temporală are obligaţia să transfere unui alt furnizor de servicii de marcare temporală sau, după caz, autorităţii registrul electronic operativ de evidenţă, registrul mărcilor temporale, precum şi documentaţia aferentă algoritmilor şi procedurilor de generare a mărcilor temporale emise.

Art. 9. – (1) Responsabilitatea aplicării dispoziţiilor prezentei legi şi a reglementărilor legate de aceasta revine autorităţii.
(2) În termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, autoritatea va desemna furnizorul unic de bază de timp.
(3) Autoritatea va emite norme conţinând setul minimal de proceduri pentru activitatea de generare a mărcii temporale, precum şi procedurile de verificare a aplicării acestora.
(4) Autoritatea va supraveghea îndeplinirea obligaţiilor impuse de prezenta lege furnizorilor de servicii de marcare temporală.
(5) În cazul în care furnizorul de servicii de marcare temporală este în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile, autoritatea poate dispune suspendarea temporară sau, după caz, încetarea activităţii furnizorului.
(6) În cadrul Registrului furnizorilor de servicii de certificare prevăzut la art. 28 din Legea nr. 455/2001 se va crea o secţiune distinctă, destinată furnizorilor de servicii de marcare temporală. Informaţiile care trebuie prevăzute în acest registru sunt stabilite de către autoritate prin norme.

Art. 10. – (1) Furnizorul de servicii de marcare temporală răspunde pentru prejudiciul adus oricărei persoane care îşi întemeiază conduita pe efectele juridice ale respectivelor mărci temporale:
a) în ceea ce priveşte exactitatea, în momentul eliberării mărcii temporale, a tuturor informaţiilor pe care le conţine;
b) în ceea ce priveşte asigurarea că, în momentul eliberării mărcii temporale, furnizorul identificat în cuprinsul acesteia deţinea datele de generare a mărcii temporale corespunzătoare datelor de verificare a mărcii temporale, prevăzute în prezenta lege;
c) în privinţa îndeplinirii tuturor obligaţiilor prevăzute la art. 3-8.
(2) Furnizorul de servicii de marcare temporală nu răspunde potrivit alin. (1) în cazurile în care probează că, deşi a depus diligenţa necesară, nu a putut împiedica producerea prejudiciului.

Art. 11. – (1) Furnizorul de servicii de marcare temporală poate să indice în cuprinsul unei mărci temporale restricţii ale utilizării acesteia, precum şi limite ale valorii operaţiunilor pentru care aceasta poate fi utilizată, cu condiţia ca respectivele restricţii să poată fi cunoscute de terţi.
(2) Furnizorul de servicii de marcare temporală nu răspunde pentru prejudiciile rezultând din utilizarea unei mărci temporale cu încălcarea restricţiilor prevăzute în cuprinsul acesteia.

Art. 12. – (1) Constituie contravenţie dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei fapta furnizorului de servicii de marcare temporală care furnizează serviciul de marcare temporală fără notificarea prealabilă prevăzută la art. 6.
(2) Constituie contravenţie dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a) şi b).
(3) Constituie contravenţie dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 50.000.000 lei la 500.000.000 lei încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. c) şi d).

Art. 13. – Prezenta lege se completează cu prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 31 iulie 2001.

Art. 14. – În termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, autoritatea va elabora normele tehnice şi metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 15. – Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Bucureşti, 1 noiembrie 2004.
Nr. 451.