Include modificările din următoarele acte:
– Legea nr. 161/2010 publicată în MOF nr. 497 din 19/07/2010.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. – Prezenta lege, denumită în continuare Codul, are ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între operatorii economici şi consumatori, cu privire la achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurând cadrul necesar accesului la produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.

Art. 2. – Prevederile prezentului Cod se aplică comercializării produselor noi, folosite sau recondiţionate, şi a serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare, destinate consumatorilor, contractelor încheiate cu consumatorii, regulilor privind publicitatea produselor şi serviciilor, cu excepţia produselor şi serviciilor care sunt reglementate prin legi speciale, a produselor care se comercializează ca antichităţi şi a produselor necesar a fi reparate sau recondiţionate pentru a fi utilizate, cu condiţia ca operatorul economic să informeze consumatorul despre aceasta.

Art. 3. – Actele normative privind protecţia consumatorilor nu trebuie să includă bariere în calea liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor.

Art. 4. – Principiile de bază ale protecţiei consumatorilor sunt:
a) contradictorialitatea – presupune asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe poziţii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu posibila încălcare a dispoziţiilor privind protecţia consumatorilor;
b) celeritatea procedurii de cercetare – presupune obligaţia autorităţii competente în domeniul protecţiei consumatorilor de a proceda, fără întârziere, la cercetarea sesizării consumatorilor, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate şi a regulilor prevăzute de lege;
c) proporţionalitatea – conform căreia trebuie respectat un raport corect între gravitatea sau consecinţele faptei constatate, circumstanţele săvârşirii acesteia şi măsura sancţionatorie aplicată;
d) legalitatea măsurilor propuse/dispuse – presupune că autorităţile competente nu pot propune/dispune decât măsurile prevăzute de lege;
e) confidenţialitatea – obligaţia personalului din cadrul autorităţilor competente de a păstra confidenţialitatea datelor, actelor, informaţiilor de orice natură, prin a căror divulgare se pot aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice, care sunt sau pot fi menţionate în aceste informaţii;
f) recunoaşterea reciprocă – orice produs legal fabricat sau comercializat într-un stat membru al Uniunii Europene sau în Turcia ori fabricat în mod legal într-un alt stat aparţinând Spaţiului Economic European este admis pe teritoriul României, dacă oferă un grad echivalent de protecţie cu cel impus de normele române.

Art. 5. – Statul, prin autoritatea centrală cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor, are drept obiective:
a) protecţia consumatorilor împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime;
b) promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor;
c) accesul consumatorilor la informaţii complete, corecte şi precise asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor;
d) educarea consumatorilor;
e) despăgubirea efectivă a consumatorilor;
f) sprijinirea consumatorilor sau a altor grupuri sau organizaţii reprezentative de a se organiza, pentru a-şi expune opiniile în procesele de luare a unei decizii care îi priveşte;
g) promovarea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor şi participarea la schimburile rapide de informaţii;
h) prevenirea şi combaterea, prin toate mijloacele, a practicilor comerciale abuzive şi a prestării serviciilor, inclusiv a celor financiare care pot afecta interesele economice ale consumatorilor.

Art. 6. – Prevederile cuprinse în prezentul Cod sunt obligatorii pentru toţi consumatorii şi operatorii economici care efectuează acte şi fapte de comerţ, în condiţiile legii.

Art. 7. – Termenii utilizaţi în legislaţia privind protecţia consumatorilor sunt enumeraţi cu titlu exemplificativ în anexa care face parte integrantă din prezentul Cod.

CAPITOLUL II
Obligaţiile operatorilor economici

Art. 8. – Operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive.

Art. 9. – Sunt interzise importul, fabricaţia, distribuţia, cât şi comercializarea produselor falsificate ori contrafăcute, periculoase sau care au parametrii de securitate neconformi care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.

Art. 10. – Este interzisă condiţionarea vânzării către consumator a unui produs, de cumpărarea unei cantităţi impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisă prestarea unui serviciu către consumator, condiţionată de prestarea altui serviciu sau de cumpărarea unui produs.

Art. 11. – Orice vânzare forţată este interzisă. Expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu către o persoană se face numai în baza unei comenzi prealabile din partea acesteia.

Art. 12. – Cheltuielile legate de înlocuirea produselor defecte, de remedierea sau de restituirea contravalorii acestora vor fi suportate de vânzător şi recuperate de acesta de la producător sau, după caz, de la importator sau de la furnizorul anterior aflat pe lanţul de distribuţie, dacă prin contractul încheiat între aceştia nu s-a stabilit altfel.

Art. 13. – Orice persoană care are calitatea de producător, distribuitor sau vânzător de produse alimentare va comercializa numai alimente care prezintă siguranţă pentru consumator, sunt salubre şi apte pentru consum uman.

Art. 14. – Consumatorii trebuie să primească toate informaţiile necesare pentru o utilizare corespunzătoare, potrivit destinaţiei iniţiale a bunurilor.

Art. 15. – În cazul în care operatorii economici iau cunoştinţă, la o dată ulterioară punerii pe piaţă a produselor comercializate, despre existenţa unor pericole care, la momentul punerii pe piaţă nu puteau fi cunoscute, trebuie să anunţe, fără întârziere, autorităţile competente şi să facă aceste informaţii publice.

Art. 16. – În cazul produselor identificate sau identificabile cu defecte, producătorii şi/sau distribuitorii au obligaţia de a le retrage de pe piaţă, de a le înlocui sau de a le repara, iar în situaţia în care aceste măsuri nu pot fi făcute într-o perioadă rezonabilă de timp, stabilită de comun acord între vânzător şi consumator şi fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, consumatorul trebuie să fie compensat în mod corespunzător.

Art. 17. – În cazul lipsei conformităţii, astfel cum este prevăzut în actele normative în domeniul conformităţii produselor, constatate de consumator, acesta are dreptul de a solicita vânzătorului, ca măsură reparatorie, repararea sau înlocuirea produselor, în fiecare caz fără plată, cu excepţia cazului în care această solicitare este imposibilă sau disproporţionată.

Art. 18. – Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord între vânzător şi consumator şi fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luând în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele, în condiţiile legii.

Art. 19. – Guvernul elaborează prevederi privind reguli de securitate şi reguli privind întocmirea documentelor de conformitate, care asigură că produsele comercializate pe piaţă sunt sigure.

Art. 20. – Ambalajele produselor trebuie să asigure integritatea şi protecţia calităţii acestora, fiind, totodată, conforme prevederilor legale referitoare la protecţia muncii, mediului şi a securităţii consumatorilor.

Art. 21. – Operatorii economici sunt obligaţi să comercializeze alimente care:
a) sunt însoţite de documente care le atestă originea, provenienţa şi securitatea, după caz;
b) sunt manipulate şi comercializate în condiţii corespunzătoare de igienă, care nu pun în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor şi care respectă normele sanitare în vigoare;
c) nu afectează viaţa şi sănătatea consumatorilor.

Art. 22. – Se interzice comercializarea produselor ce imită produsele alimentare, fără a fi astfel de produse şi care prezintă riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor, conform reglementărilor legale în vigoare.

Art. 23. – Obligaţiile producătorului:
a) să răspundă pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de produsul cu defect, precum şi pentru cel cauzat ca rezultat cumulat al produsului cu defect cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane;
b) să pună pe piaţă numai produse sigure şi, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate;
c) să pună pe piaţă numai produse care respectă condiţiile prescrise sau declarate;
d) să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piaţă sau de la consumatori produsele la care organele abilitate sau specialiştii proprii au constatat neîndeplinirea caracteristicilor prescrise, declarate sau care ar putea afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor, dacă această măsură constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile respective;
e) să asigure, în cursul procesului de producţie, condiţii igienico-sanitare conform normelor sanitare în vigoare.

Art. 24. – Obligaţiile distribuitorilor:
a) să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi respectă condiţiile prescrise sau declarate;
b) să nu comercializeze produse despre care deţin informaţii sau consideră că pot fi periculoase;
c) să anunţe, imediat, autorităţile publice competente, precum şi producătorul, despre existenţa pe piaţă a oricărui produs de care au cunoştinţă că este periculos;
d) să retragă de la comercializare produsele la care organele abilitate de lege au constatat că nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, dacă acesta constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile respective;
e) să asigure condiţiile tehnice stabilite de producător, precum şi condiţiile igienico-sanitare pe timpul transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii, conform normelor în vigoare.

Art. 25. – Obligaţiile prestatorilor de servicii:
a) să folosească, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure şi, după caz, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate şi să anunţe imediat existenţa pe piaţă a oricărui produs despre care au cunoştinţă că este periculos;
b) să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora;
c) să respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum şi clauzele prevăzute în contracte;
d) să asigure, la prestarea serviciilor, condiţiile tehnice stabilite de producător, precum şi condiţiile igienico-sanitare, conform normelor în vigoare;
e) să răspundă pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de serviciul defectuos prestat.

Art. 26. – (1) Alte obligaţii ale operatorilor economici sunt:
a) de a comercializa sau oferi, cu titlu gratuit, numai produse sigure, aflate în cadrul termenului de valabilitate şi care nu prezintă riscuri pentru viaţa, sănătatea şi/sau securitatea consumatorilor;
b) de a nu comercializa, în spaţii în care nu pot fi asigurate condiţiile de păstrare cerute de producător pentru a se preveni perisabilitatea accelerată, produse alimentare preambalate sau ambalate;
c) de a nu comercializa, în alte condiţii decât cele cerute de legislaţia în vigoare, produse nealimentare noi, folosite sau recondiţionate, fără a putea fi, acolo unde este cazul, probate, verificate sau asigurate condiţiile de păstrare cerute de producător, pentru a se asigura menţinerea caracteristicilor iniţiale ale produselor;
d) de a nu importa, în vederea distribuţiei cu titlu oneros sau gratuit, produse periculoase, expirate sau care pot afecta viaţa, sănătatea şi/sau securitatea consumatorilor prin utilizarea acestora.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor fizice sau juridice care pot avea calitatea de operator economic.

CAPITOLUL III
Drepturile consumatorilor

Art. 27. – Consumatorii beneficiază de următoarele drepturi:
a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime;
b) de a fi informaţi complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;
c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;
d) de a fi despăgubiţi în mod real şi corespunzător pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;
e) de a se organiza în asociaţii ale consumatorilor, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor;
f) de a refuza încheierea contractelor care cuprind clauze abuzive, conform prevederilor legale în vigoare;
g) de a nu li se interzice de către un operator economic să obţină un beneficiu prevăzut în mod expres de lege.

Art. 28. – Se interzice refuzul vânzării unui produs sau prestării unui serviciu către un consumator fără un motiv justificat conform prevederilor legale în vigoare.

CAPITOLUL IV
Cadrul organizatoric al organizaţiilor neguvernamentale

Art. 29. – Organizaţiile neguvernamentale ale consumatorilor pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele constituite la nivel central sau local, cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor, în care organele administraţiei publice sunt reprezentate.

Art. 30. – Personalul de conducere şi salariaţii organelor de specialitate ale administraţiei publice, precum şi ale serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor sau ale altor autorităţi, cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor, nu au dreptul de a deţine funcţii în organele de conducere ale organizaţiilor neguvernamentale ale consumatorilor.

Art. 31. – Organizaţiile neguvernamentale ale consumatorilor pot fi consultate de către autorităţile administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor, la elaborarea dispoziţiilor şi procedurilor cu caracter general şi a altor lucrări care au ca scop protecţia consumatorilor, cu privire la:
a) cunoaşterea cerinţelor consumatorilor privind sortimentele şi calitatea produselor şi serviciilor;
b) formarea unei atitudini corecte a operatorilor economici, angajaţi în producerea şi comercializarea produselor şi prestarea serviciilor, faţă de calitatea acestora;
c) prevenirea practicilor comerciale abuzive şi a publicităţii de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor.

Art. 32. – Organizaţiile neguvernamentale ale consumatorilor au următoarele drepturi:
a) de a fi sprijinite logistic de către organismele administraţiei publice centrale şi locale, în vederea atingerii obiectivelor lor;
b) de a primi sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale;
c) de a fi consultate, cu ocazia elaborării proiectelor de acte normative, standardelor sau specificaţiilor care definesc caracteristicile tehnice şi calitative ale produselor şi serviciilor destinate consumatorilor;
d) de a introduce acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor;
e) de a obţine informaţii asupra preţului şi caracteristicilor calitative ale produselor sau serviciilor, de natură să ajute consumatorul la luarea unei decizii asupra achiziţionării acestora.

Art. 33. – Organizaţiile neguvernamentale ale consumatorilor au următoarele obligaţii:
a) de a solicita autorităţilor competente luarea de măsuri în vederea opririi producţiei sau retragerii de pe piaţă a produselor ori serviciilor care nu asigură nivelul calitativ prevăzut în documentele stabilite de lege sau care pun în pericol viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor;
b) de a propune operatorilor economici realizarea de produse şi servicii în condiţii speciale, în vederea satisfacerii nevoilor consumatorilor cu handicap sau de vârsta a treia;
c) de a solicita informaţii asupra preţului şi caracteristicilor calitative ale produselor sau serviciilor, de natură să ajute consumatorul la luarea unei decizii asupra achiziţionării acestora;
d) de a informa opinia publică, prin mass-media, asupra neconformităţii produselor şi serviciilor existente pe piaţă, precum şi asupra posibilelor consecinţe vătămătoare dovedite ale acestora pentru consumatori.

Art. 34. – Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale ale consumatorilor nu au drept de control al operatorilor economici.

CAPITOLUL V
Cadrul general al securităţii produselor

Art. 35. – Riscul se consideră acceptabil şi compatibil cu un grad înalt de protecţie pentru siguranţa şi sănătatea consumatorilor, evaluarea riscului făcându-se în funcţie de următoarele aspecte:
a) caracteristicile produsului, ale ambalării şi ale instrucţiunilor de montaj şi întreţinere;
b) efectul asupra altor produse, împreună cu care acesta poate fi folosit;
c) modul de prezentare a produsului, etichetarea, instrucţiunile de folosire şi orice alte indicaţii şi informaţii furnizate de producător;
d) categoria de consumatori expusă riscului prin folosirea produsului.

Art. 36. – (1) Orice operator economic este obligat să introducă pe piaţă numai produse sigure pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor.
(2) Orice comerciant trebuie să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi să informeze consumatorii asupra factorilor de risc în utilizarea şi/sau consumul acestora.

Art. 37. – Este interzisă comercializarea produselor care nu sunt sigure, cât şi a produselor neînsoţite de documentaţia obligatorie prevăzută de lege, prin care să se ateste că ele au fost testate şi/sau certificate, după caz.

CAPITOLUL VI
Cadrul general privind obligativitatea informării şi educării consumatorilor

Art. 38. – Statul trebuie să realizeze şi să încurajeze folosirea de programe menite să asigure consumatorilor o informare şi o educare corespunzătoare, pentru a permite acestora să acţioneze în mod distinct, în vederea unei alegeri corecte bazate pe o informare corespunzătoare asupra bunurilor şi a serviciilor şi să fie cunoscători ai drepturilor şi responsabilităţilor ce le revin.

Art. 39. – Statul, prin mijloacele sale, are ca scop protejarea consumatorilor la achiziţionarea de produse şi servicii, precum şi protejarea interesului public general împotriva publicităţii înşelătoare, a consecinţelor negative ale publicităţii şi stabileşte condiţiile în care este permisă publicitatea comparativă.

Art. 40. – Educarea consumatorilor este o parte din programul de învăţământ şi o componentă a obiectelor de studii. Formarea competenţelor în domeniul protecţiei consumatorului şi a mediului se realizează în cadrul programului de învăţământ. Formarea competenţelor practice se realizează inclusiv prin colaborarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar cu operatorii economici din domeniu.

Art. 41. – În programele de educare şi informare a consumatorilor se includ ca aspecte importante ale protecţiei acestora:
a) legislaţia referitoare la protecţia consumatorilor, agenţii şi organizaţii ale consumatorilor;
b) sănătatea, alimentaţia, prevenirea îmbolnăvirilor şi prevenirea achiziţionării de produse alimentare falsificate;
c) riscurile produselor;
d) interesele economice ale consumatorilor la achiziţionarea de servicii, inclusiv a celor financiare;
e) practicile comerciale ale producătorilor, prestatorilor sau distribuitorilor şi prevenirea actelor de comerţ incorecte;
f) etichetarea produselor, cu precizarea informaţiilor necesare consumatorilor;
g) informaţii despre dificultăţi şi măsuri de rezolvare a acestora, preţuri, calitate, condiţii de creditare;
h) protecţia mediului, după caz.

Art. 42. – Programele ce privesc educarea şi informarea consumatorilor pot fi implementate şi prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale ale consumatorilor.

Art. 43. – Operatorii economici pot contribui şi colabora cu terţe părţi la realizarea unor programe reale şi eficiente de educare şi informare a consumatorilor.

Art. 44. – Având în vedere necesitatea asigurării unei informări complete, concrete şi inteligibile a consumatorilor pot fi iniţiate programe privind informarea consumatorilor prin mass-media.

Art. 45. – Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională între produsele şi serviciile oferite, în conformitate cu interesele lor economice şi de altă natură şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină siguranţă şi securitate.

Art. 46. – Informaţiile privind protejarea vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor trebuie să fie comunicate acestora, pe cât este posibil şi prin simboluri grafice internaţionale, uşor de înţeles.

Art. 47. – Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, înscrise la vedere, în mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia.

Art. 48. – Consumatorii trebuie să fie informaţi despre riscurile la care sunt supuşi prin folosirea normală sau previzibilă a bunurilor.

Art. 49. – Scopul etichetării este de a oferi consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi.

Art. 50. – Informaţiile de pe etichetele produselor trebuie să fie înscrise în limba română, indiferent de ţara producătoare, fără a se exclude prezentarea lor şi în alte limbi, să fie vizibile, lizibile şi inscripţionate într-un mod care să nu permită ştergerea lor.

Art. 51. – Etichetarea şi metodele prin care aceasta se realizează nu trebuie să atribuie alimentelor proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a bolilor sau să facă referiri la astfel de proprietăţi; sunt exceptate de la această interdicţie apele minerale naturale, precum şi orice alimente cu destinaţii nutriţionale speciale, expres prevăzute prin acte normative.

Art. 52. – (1) Pentru produsele alimentare, producătorul, astfel cum este definit în anexă, are obligaţia de a informa despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de valabilitate ori data durabilităţii minimale, lista ingredientelor, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, depozitare sau păstrare, despre contraindicaţii, menţiuni suplimentare pe grupe de produse, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege.
(2) Producătorul are obligaţia să-şi precizeze adresa pe etichetă până la data aderării României la Uniunea Europeană.

Art. 53. – Pentru produsele de folosinţă îndelungată, acestea trebuie să fie însoţite de certificatul de garanţie şi, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de cartea tehnică ori de instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de către producător, conform prevederilor legale.

Art. 54. – Vânzătorul trebuie să informeze consumatorii despre preţul final al produsului şi să ofere acestora toate informaţiile şi documentele tehnice care trebuie să însoţească produsul.

Art. 55. – Toate informaţiile privitoare la produsele şi serviciile oferite consumatorilor, documentele însoţitoare, precum şi contractele preformulate, trebuie să fie scrise în limba română, indiferent de ţara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi.

Art. 56. – Denumirea sub care este vândut alimentul consumatorului sau operatorilor economici care prepară ori furnizează hrana pentru populaţie este cea prevăzută de reglementările specifice alimentului respectiv.

Art. 57. – În cazul prestărilor de servicii, informaţiile trebuie să cuprindă categoria calitativă a serviciului, după caz, timpul de realizare, termenul de garanţie şi postgaranţie, preţurile şi tarifele, riscurile previzibile şi, după caz, alte documente prevăzute expres de lege. În cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete, corecte şi precise asupra drepturilor şi obligaţiilor ce le revin.

Art. 58. – La punerea pe piaţă a produselor de folosinţă îndelungată, operatorii economici pot efectua demonstraţii de utilizare, în public sau prin intermediul mass-media, în scopul promovării produsului respectiv.

Art. 59. – Operatorii economici sunt obligaţi să demonstreze consumatorilor, la cererea acestora, cu ocazia cumpărării, modul de utilizare şi funcţionare a produselor ce urmează a fi vândute, după caz.

Art. 60. – Obligaţia informării consumatorului privind elementele esenţiale referitoare la produsul achiziţionat nu poate fi înlăturată, de către operatorul economic care l-a comercializat, prin invocarea secretului comercial sau profesional, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Art. 61. – Se interzice prezentarea, prin orice mijloace, a afirmaţiilor şi indicaţiilor care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizează produsele şi serviciile şi care nu pot fi probate.

Art. 62. – Comercializarea produselor şi prestarea serviciilor se fac numai în locuri şi în spaţii autorizate, conform reglementărilor legale în vigoare.

Art. 63. – Este obligatorie afişarea, în mod vizibil, a denumirii unităţii, a autorizaţiei de funcţionare, a avertismentelor obligatorii prevăzute de lege, precum şi afişarea orarului de funcţionare.

CAPITOLUL VII
Cadrul general privind preţurile şi tarifele

Art. 64. – Operatorul economic care, în reţeaua de distribuţie, oferă spre vânzare produse/servicii trebuie să indice preţul de vânzare/tariful practicat şi preţul pe unitatea de măsură, conform reglementărilor legale în vigoare.

Art. 65. – Preţurile şi tarifele trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, prin marcare, etichetare şi/sau afişare.

Art. 66. – Informaţiile furnizate de aparatele de măsură utilizate pentru determinarea cantităţii produselor vândute în vrac trebuie să fie clare şi uşor vizibile pentru consumator.

Art. 67. – Când livrarea produsului sau prestarea serviciului se face ulterior plăţii unei sume de bani cu titlu de avans, operatorul economic este obligat să elibereze consumatorului, la plata acontului, un document fiscal conform legislaţiei în vigoare sau, după caz, un contract scris şi să respecte condiţiile contractuale.

Art. 68. – Operatorii economici care, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale vor elibera bonuri fiscale consumatorilor de produse/servicii, aceştia având obligaţia de a păstra aceste documente, cel puţin până la momentul părăsirii spaţiului comercial respectiv.

CAPITOLUL VIII
Publicitatea produselor şi serviciilor

Art. 69. – Publicitatea trebuie să fie decentă, corectă şi să fie elaborată în spiritul responsabilităţii sociale.

Art. 70. – Se interzice publicitatea care:
a) este înşelătoare;
b) este subliminală;
c) prejudiciază respectul pentru demnitatea umană şi morala publică;
d) include discriminări bazate pe rasă, sex, limbă, origine, origine socială, identitate etnică sau naţionalitate;
e) atentează la convingerile religioase sau politice;
f) aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnităţii şi vieţii particulare a persoanelor;
g) exploatează superstiţiile, credulitatea sau frica persoanelor;
h) prejudiciază securitatea persoanelor sau incită la violenţă;
i) încurajează un comportament care prejudiciază mediul înconjurător;
j) favorizează comercializarea unor bunuri sau servicii, care sunt produse ori distribuite contrar prevederilor legale.

Art. 71. – Autorul, realizatorul de publicitate şi reprezentantul legal al mijlocului de difuzare răspund solidar cu persoana care îşi face publicitate, în cazul încălcării prevederilor prezentului Cod, cu excepţia cazurilor expres prevăzute prin lege şi la care răspunderea este menţionată în sarcina altei persoane.

Art. 72. – Dacă persoana care îşi face publicitate nu are sediul în România sau dacă nu poate fi identificată, răspunderea revine, după caz, reprezentantului său legal în România, autorului, realizatorului de publicitate sau reprezentantului legal al mijlocului de difuzare.

Art. 73. – Persoana care îşi face publicitate trebuie să fie în măsură să probeze exactitatea afirmaţiilor, indicaţiilor sau prezentărilor din anunţul publicitar şi este obligată, la solicitarea instituţiilor şi autorităţilor publice abilitate să aplice şi să constate contravenţii în domeniul publicităţii, să furnizeze documentele care să probeze exactitatea acestora. În cazul în care documentele nu sunt furnizate în termen de maximum 7 zile de la solicitare sau dacă sunt considerate insuficiente, afirmaţiile din anunţul publicitar în cauză vor fi considerate inexacte.

Art. 74. – În scopul protejării vieţii, sănătăţii, securităţii şi informării corecte a consumatorilor, statul poate adopta măsuri de interzicere totală sau parţială a publicităţii anumitor produse.

CAPITOLUL IX
Drepturile consumatorilor la încheierea contractelor

Art. 75. – Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Art. 76. – Orice informaţii privind pachetele de servicii turistice, preţurile acestora, contractele de credit pentru consum şi toate celelalte condiţii aplicabile contractului, comunicate de organizator sau de detailist consumatorului, trebuie să conţină indicaţii corecte şi clare, care să nu permită interpretări echivoce ale acestora.

Art. 77. – În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Art. 78. – Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Art. 79. – O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Art. 80. – O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Art. 81. – Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Art. 82. – Contractul trebuie să stipuleze, cu caractere mari şi în imediata vecinătate a locului rezervat pentru semnătura consumatorului, clauza expresă despre dreptul de denunţare unilaterală a contractului, după caz, precum şi numele şi adresa comerciantului faţă de care consumatorul poate să îşi exercite acest drept, conform dispoziţiilor legale.

Art. 83. – Comerciantul este obligat să remită consumatorului un exemplar din contractul încheiat şi să poată proba acest lucru în faţa organelor de control.

Art. 84. – Dreptul consumatorului la denunţarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau înţelegere între părţi, în cazurile prevăzute de lege, aceasta fiind considerată nulă de drept. Drepturile părţilor referitoare la o justă despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunţării unilaterale.

CAPITOLUL X
Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 85. – (1) Acţiunile de control şi supraveghere a pieţei sunt efectuate de personalul împuternicit al autorităţilor publice centrale şi teritoriale cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor, conform competenţelor specifice.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) este autorizat să facă copii de pe materialele şi documentele care au legătură cu obiectul controlului şi care se află în posesia celor inspectaţi şi să solicite referinţe despre acestea, numai dacă s-a constatat o abatere de la lege.
(3) Personalul împuternicit este obligat să păstreze secretul profesional şi să nu divulge unei terţe părţi secretele comerciale sau alte informaţii confidenţiale ori particulare obţinute în timpul sau în legătură cu acţiunile de control, dacă nu li se cere să facă aceasta de către o autoritate judecătorească sau de către partea inspectată. În cazul în care personalul cu atribuţii de control identifică sau suspectează neconformarea cu prevederile actelor normative din domeniul protecţiei consumatorilor în vigoare, acesta poate adopta şi/sau dispune măsuri în conformitate cu prevederile acestora.
(4) Personalul prevăzut la alin. (1) poate solicita, pe timpul controlului, pentru aducerea la îndeplinire în bune condiţii a atribuţiilor de serviciu, după caz, protecţia personală şi sprijinul organelor responsabile cu ordinea şi liniştea publică care au obligaţia de a le sprijini în acest sens.
(5) Documentele care conţin date cu caracter personal, sesizările şi reclamaţiile petenţilor, precum şi documentele de constatare şi sancţionare contravenţională nu pot avea caracter public, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege sau a cazurilor în care părţile ale căror date sunt identificate sau identificabile consimt, în scris, acest fapt.

Art. 86. – (1) În vederea punerii la dispoziţia operatorilor economici şi a consumatorilor a unui instrument neutru de informare, ca rezultat al studiilor de piaţă şi sondajelor de opinie, al strategiilor de distribuţie, al practicilor comerciale, se va înfiinţa Institutul Naţional al Consumului, în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
(2) Organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Consumului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(3) Institutul Naţional al Consumului este organizat ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, sub forma unui centru de cercetare, informare şi studii în domeniul consumului, ale cărui venituri sunt acordate din surse bugetare şi extrabugetare, în condiţiile legii.
(4) Activităţile Institutului Naţional al Consumului se realizează cu sprijinul reprezentanţilor administraţiei publice centrale, ai societăţii civile, ai personalităţilor în domeniu, ai organizaţiilor patronale şi ai organizaţiilor neguvernamentale ale consumatorilor.
(5) Institutul Naţional al Consumului sprijină organizaţiile neguvernamentale ale consumatorilor în activitatea de informare şi educare a consumatorilor.

Art. 87. – Autoritatea cu atribuţii de protecţie a consumatorilor, în toate cazurile în care constată nerespectarea actelor normative în domeniul protecţiei consumatorilor, este împuternicită să aplice sancţiuni contravenţionale principale, complementare, să dispună măsuri complementare şi să sesizeze organele de cercetare penală în cazul în care faptele constatate pot constitui infracţiuni.

Art. 88. – (1) Reglementările legale în vigoare privind protecţia consumatorului care nu sunt cuprinse în prezenta lege se vor prelua ca anexe ale acesteia.
(2) În termen de 18 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va prezenta Parlamentului, spre adoptare, proiectul de lege cu privire la anexele prevăzute la alin. (1).

Art. 89. – Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

ANEXĂ

DEFINIŢII

În sensul legislaţiei privind protecţia consumatorilor, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
1. operator economic – persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii;
2. aliment nepreambalat – aliment vrac care nu este supus operaţiunii de preambalare şi care, pentru vânzare, este măsurat sau cântărit în prezenţa consumatorului;
3. autoritate cu atribuţii de protecţia consumatorilor – autoritatea administraţiei publice centrale şi serviciile sale deconcentrate abilitate să constate şi să aplice sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor privind protecţia consumatorilor;
4. calitate – ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs sau serviciu, care îi conferă aptitudinea de a satisface, conform destinaţiei acestuia, necesităţile explicite sau implicite;
5. centru comercial – structura de vânzare cu suprafaţa medie sau mare în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate;
6. clauză abuzivă – clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;
7. comerciant – persoana fizică sau juridică autorizată să desfăşoare activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă;
8. comerţ ambulant – activitatea de comercializare cu amănuntul realizată prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioşcuri mobile sau în vehicule special amenajate;
9. comerţ cu amănuntul/de detail – activitatea desfăşurată de operatorii economici care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora;
10. comerţ cu ridicata/de gros – activitatea desfăşurată de operatorii economici care cumpără produse în cantităţi mari, în scopul revânzării acestora în cantităţi mai mici altor comercianţi sau utilizatori profesionali şi colectivi;
11. comerţ de gros cash and carry/formă de comerţ cu autoservire, pe bază de legitimaţie de acces – activitatea desfăşurată de operatorii economici care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane juridice sau persoane fizice autorizate şi asociaţii familiale autorizate conform legii, înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul revânzării şi/sau prelucrării, precum şi al utilizării acestora ca produse consumabile;
12. comerţ în zone publice – activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor, desfăşurată permanent sau sezonier în pieţe, târguri, oboare, pasaje publice, porturi, aeroporturi, gări, autogări, drumuri publice şi străzi sau orice zonă de altă natură destinată folosinţei publice;
13. consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;
14. contract încheiat cu consumatorii – contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, inclusiv certificatele de garanţie, bonurile de comandă, facturile, borderourile sau bonurile de livrare, biletele, tichetele care conţin stipulări sau referiri la condiţii generale prestabilite;
15. data durabilităţii minimale – data stabilită de producător, până la care un produs alimentar îşi păstrează caracteristicile specifice în condiţii de depozitare corespunzătoare; produsele pentru care se stabileşte data durabilităţii minimale nu trebuie să fie periculoase nici după această dată;
16. declaraţie de conformitate – declaraţia făcută de către un producător sau un prestator, prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ;
17. distribuitor – operatorul economic din lanţul de distribuţie, a cărui activitate profesională nu afectează caracteristicile produsului;
18. durata medie de utilizare – intervalul de timp, stabilit în documentele tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare;
19. etichetă – orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul acestuia;
20. exerciţiu comercial – una sau mai multe activităţi de comercializare cu ridicata, cu amănuntul, de tip cash and carry, de alimentaţie publică, precum şi a serviciilor desfăşurate de un comerciant;
21. garanţie – orice angajament asumat de vânzător sau producător faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a preţului plătit de consumator, de reparare sau de înlocuire a produsului cumpărat, în cazul în care acesta nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă;
22. ingredient alimentar – orice substanţă, inclusiv aditivii, utilizată la producerea sau la prepararea unui aliment şi care va fi conţinută şi de produsul finit ca atare sau într-o formă modificată;
23. lot – un ansamblu de unităţi de vânzare dintr-un aliment fabricat, prelucrat sau ambalat în condiţii practic identice;
24. pachet de servicii turistice – combinaţia prestabilită a cel puţin două dintre următoarele trei grupe de servicii, cu condiţia ca durata neîntreruptă a acestora să depăşească 24 de ore sau să cuprindă o înnoptare, şi anume, transport, cazare şi alte servicii, fără legătură cu transportul sau cazarea sau care nu sunt accesorii ale acestora şi care reprezintă o parte semnificativă a pachetului de servicii turistice, cum ar fi: alimentaţie, tratament balnear, agrement şi altele asemenea;
25. pagubă – prejudiciul creat consumatorilor prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum şi cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator. Prejudiciul poate fi material, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi pierderea vieţii;
26. practici comerciale abuzive – metode de vânzare restrictive sau condiţionate care afectează interesele consumatorilor;
27. prestator – operatorul economic care furnizează servicii;
28. producător:
a) operatorul economic care fabrică un produs finit sau o componentă a unui produs;
b) operatorul economic care fabrică materie primă;
c) operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs;
d) operatorul economic care recondiţionează produsul;
e) operatorul economic sau distribuitorul care prin activitatea sa modifică caracteristicile produsului;
f) reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic care nu are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia, importatorul produsului;
g) operatorul economic care importă produse în vederea realizării ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă formă de distribuţie specifică derulării afacerilor sale;
h) distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;
i) distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă nu informează persoana prejudiciată în termen de 30 de zile de la cererea acesteia asupra identităţii importatorului;
29. produs – bun material a cărui destinaţie finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă; sunt considerate produse energia electrică, energia termică, apa şi gazele livrate pentru consumul individual;
30. produs cu defecte – produsul la care modul de prezentare, utilizarea previzibilă şi data achiziţionării nu oferă siguranţă consumatorilor, producând pagube acestora;
31. produs de folosinţă îndelungată – produsul relativ complex, constituit din piese şi subansambluri, proiectat şi construit pentru a putea fi utilizat pe durata medie de utilizare şi asupra căruia se pot efectua reparaţii sau activităţi de întreţinere;
32. produs contrafăcut – orice bun, inclusiv ambalajul acestuia, la care se constată utilizarea fără autorizare a unei mărci care este identică cu o marcă legal înregistrată, sau produsul care nu poate fi diferenţiat în aspectele sale esenţiale de un produs de marcă, prin care se încalcă drepturile prevăzute de lege ale deţinătorului legal al mărcii respective;
33. produs falsificat – produs la care se constată alterarea sub orice formă a elementelor de identificare a unei mărci, denumiri, sigle ori desen industrial legal înregistrate, de natură a induce în eroare asupra provenienţei sale, la produse care nu au fost fabricate de deţinătorul legal al mărcii ori împuternicit al acestuia, sau la care s-a constatat utilizarea mărcii legal înregistrate fără a exista acordul titularului;
34. produs folosit – produs folosit de un alt consumator, reparat şi testat, corespunzător din punct de vedere tehnic şi funcţional unui produs similar nou sau recondiţionat, şi care este un produs sigur;
35. produs periculos – produsul care nu poate fi definit ca produs sigur;
36. produs recondiţionat – produs nou cu ambalaj deteriorat, aspect fizic exterior necorespunzător, mici defecte de fabricaţie, dar care este adus la parametrii tehnici de funcţionare iniţiali daţi de producător prin remediere;
37. produs sigur – produsul care, folosit în condiţii normale sau previzibile, nu prezintă riscuri sau care prezintă riscuri minime, ţinând seama de întrebuinţarea acestuia; riscul se consideră acceptabil şi compatibil cu un grad înalt de protecţie pentru siguranţa şi sănătatea consumatorilor, în funcţie de următoarele aspecte:
a) caracteristicile produsului, ale ambalării şi ale instrucţiunilor de montaj şi întreţinere;
b) efectul asupra altor produse, împreună cu care acesta poate fi folosit;
c) modul de prezentare a produsului, etichetarea, instrucţiunile de folosire şi orice alte indicaţii şi informaţii furnizate de producător;
d) categoria de consumatori expusă riscului prin folosirea produsului;
38. punere pe piaţă – acţiunea de a face disponibil pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs sau un serviciu în vederea distribuirii sau utilizării;
39. recondiţionare – repararea unui produs nou anterior punerii pe piaţă, pentru a corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile de garanţie sau în publicitatea aferentă, la specificaţiile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare pentru un produs nou şi nereparat;
40. reparare – aducerea produsului care nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile de garanţie sau în publicitatea aferentă la specificaţiile prevăzute în contractul de vânzarecumpărare, alte documente, ori în alte dispoziţii legale;
41. serviciu – activitatea, alta decât cea din care rezultă produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;
42. serviciu de alimentaţie publică – activitatea de pregătire, preparare, prezentare şi servire a produselor şi a băuturilor pentru consumul acestora în unităţi specializate sau la domiciliul/locul de muncă al consumatorilor;
43. serviciu financiar – unele servicii de natură bancară, credite, asigurări, pensii private, investiţii sau plăţi;
44. serviciu de piaţă – orice acţiune sau prestaţie care face obiectul vânzării-cumpărării pe piaţă şi care nu are drept consecinţă transferul proprietăţii asupra unui bun corporal, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;
45. structura de vânzare – spaţiul de desfăşurare a unuia sau mai multor exerciţii comerciale;
46. structura de vânzare cu suprafaţă mare – structura de vânzare având o suprafaţă de vânzare mai mare de 1.000 m2;
47. structura de vânzare cu suprafaţă medie – structura de vânzare având o suprafaţă de vânzare cuprinsă între 400-1.000 m2 inclusiv;
48. structura de vânzare cu suprafaţă mică – structura de vânzare având o suprafaţă de vânzare de până la 400 m2 inclusiv;
49. suprafaţa de vânzare – suprafaţa destinată accesului consumatorilor pentru achiziţionarea produsului/serviciului, expunerii produselor oferite, plăţii acestora şi circulaţiei personalului angajat pentru derularea activităţii. Nu constituie suprafeţe de vânzare cele destinate depozitării şi păstrării mărfurilor;
50. suprafaţa de vânzare a unui centru comercial – suma suprafeţelor de vânzare cu amănuntul de produse şi servicii de piaţă şi de alimentaţie publică cuprinse în aceasta;
51. termen de garanţie – limita de timp, care curge de la data dobândirii produsului sau serviciului, până la care producătorul sau prestatorul îşi asumă responsabilitatea remedierii sau înlocuirii produsului ori serviciului achiziţionat, pe cheltuiala sa, dacă deficienţele nu sunt imputabile consumatorilor;
52. termen de valabilitate – limita de timp, stabilită de producător, până la care un produs perisabil sau un produs care în scurt timp poate prezenta un pericol imediat pentru sănătatea consumatorilor îşi păstrează caracteristicile specifice, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi păstrare; pentru produsele alimentare acesta reprezintă data limită de consum;
53. vânzător – distribuitorul care oferă produsul consumatorilor;
54. viciu ascuns – deficienţa calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat care nu a fost cunoscută şi nici nu putea fi cunoscută de către consumator prin mijloacele obişnuite de verificare.