Totalitatea lucrarilor realizate de catre o persoana poate face obiectul unei comunicari publice? Are dreptul un autor sa isi expuna online propriul portofoliu fara ca prin aceasta sa aduca vreun prejudiciu titularului de drepturi (cesionarul exclusiv al operelor dezvoltate)?

Evident nu vorbim de situatia in care autorul este si titular al tuturor drepturilor patrimoniale, caz in care acesta le poate folosi in absolut orice mod doreste. Intrebarile de mai sus sunt relevante doar in contextul in care acelasi autor a cesionat exclusiv toate drepturile sale patrimoniale sau cel putin pe cel care i-ar fi putut permite comunicare publica a lucrarilor realizate.

Sa luam ca exemplu un web designer. Are multiple angajamente, cele mai multe finalizandu-se prin cesiunea exclusiva a drepturilor de autor in beneficiul unor companii. Ulterior realizarii operelor, designerul se decide in privinta inserarii acestora intr-un portofoliu, expunandu-le online. Una dintre companii se sesizeaza, atentionand designerul ca, in cazul cesiunii exclusive, insusi autorul nu mai poate folosi opera realizata.

Poate cesionarul unor drepturi patrimoniale transmise exclusiv sa interzica autorului expunerea portofoliului? Dintr-un punct de vedere solicitarea companiei ar parea justificata pentru ca art.39 alin.(4) din Legea nr.8/1996 prevede intr-adevar faptul ca „In cazul cesiunii exclusive, insusi titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera in modalitatile, pe termenul si pentru teritoriul convenite cu cesionarul si nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane.” Daca interpretam expunerea lucrarilor ca o forma de comunicare publica si tinem cont de faptul ca suntem in circumtanta unei cesiuni exclusive, am putea sa concluzionam ca autorul nu are dreptul de a isi face public propriul portofoliu.

Si totusi este gresit! Autorul isi poate face public propriul portofoliu prin exercitarea dreptului la paternitatea operei, drept garantat acestuia indiferent de cesiunile exclusiv realizate. Asta pentru ca in persoana autorului se nasc si sunt recunoscute nu doar drepturi patrimoniale (reproducere, distribuire, comunicare publica, etc) ci si drepturi nepatrimoniale (drepturi morale) strict legate de persoana acestuia.

Drepturile morale nu sunt transferabile (art.11 alin.1 Legea nr.8/1996), in sensul ca va fi considerata nula orice conventie prin care autorul cesioneaza drepturile sale nepatrimoniale. Un astfel de drept moral este si dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei, numit si dreptul la paternitatea operei. In consecinta nu poate fi nici macar presupus transferul acestui drept catre cesionarul drepturilor patrimoniale, in contextul in care avem de-a face cu o reglementare imperativa – „Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari.”

Natura si identificarea distincta a drepturilor morale sunt sustinute si prin prevederile art.6 bis din Conventia de la Berna: „Independent of the author’s economic rights, and even after the transfer of the said rights, the author shall have the right to claim authorship of the work”.

Revenind la dreptul dreptul la paternitate asupra operei, acesta inseamna de fapt dreptul de a face cunoscut tertilor faptul ca o anumita lucrare apartine unui anumit autor, scopul instituirii acestei forme de protectie fiind acela de a permite publicului conexarea intre o anumita persoana si lucrari special identificate.

Dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor a unei lucrari poate fi exercitat pe deplin nu numai in contextul unui act de uzurpare, de contestare a acestei calitati de catre terti. Prin instituirea acestui drept in beneficiul autorului, acestuia i se recunoaste inclusiv posibilitatea de a revendica oricand calitatea de autor.