Cyberlaw

 

AIMR vs. HOSTWAY & TRILULILU

Recunosc, nu sunt dintre aceia care, pentru a parea mai civilizati, refuza sa foloseasca utorrent si poate de aceea, nu din alte ratiuni ce tin de propria profesie, imi permit sa discut mai pe larg de „notificarea celor de la AIMR”, de procesul initiat de asociatia in cauza, de „VINOVATIA HOSTWAY SI TRILULILU” si de multe alte aspecte mai putin interesante pentru cei care cunosc foarte bine legea, o indragesc si respecta si sustin ca cei vinovati trebuie sa plateasca.

La data de 8 iulie 2009, AIMR (Asociatia Industriei Muzicale din Romania) a facut primul pas in a arata ca legea trebuie respectata, in mod special pentru ca ar fi a lor, „a titularilor de drepturi” si aici ma refer la Legea privind dreptul de autor, nu de alta, dar AIMR-ul in mod special la acest act normativ face trimitere in notificarea trimisa catre S.C. HOSTWAY ROMANIA S.R.L. si TRILULILU S.A. (aici, aici si aici)

Notificarea „bla bla bla, va somam sa restrictionati, sa eliminati, sa aplicati” face vorbire de opere protejate de dreptul de autor, evident neidentificate, apartinand unor mari nume, la fel de evident scrise cu „CAPS LOCK”, precum „SONY BMG” si „MEDIA PRO MUSIC”.

Pe scurt: AIMR, in baza unui mandat al marilor producatori de muzica mentionati (nu au precizat asta, dar ma gandesc ca persoana din spatele notificarii are oarece cunostinte juridice si un astfel de mandat trebuie sa existe!) sustine ca la nivelul platformei trilulilu.ro s-ar regasi anumite fisiere video, identificate ca reproduceri neautorizate ale unor opere protejate de dreptul de autor.

Adica Trilulilu sau Hostway (nu am inteles exact pentru ca nimeni nu precizeaza) „pune la dispozitia publicului” opere protejate de dreptul de autor. Eu cel putin asta am inteles, mai ales ca in pagina 2 veti gasi si o trimitere interesanta la Legea nr.8/1996 prin care se atrage atentia asupra urmatorului text de lege: „Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 4 ani sau cu amenda punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel incat publicul sa le poata accesa in orice loc sau in orice moment ales in mod individual.”

Sincer, chiar eram tentata sa cred ca cineva ar fi putut sa sustina ca Trilulilu sau Hostway participa in mod activ la aceasta activitate ilegala sau „piraterie” cum o denumesc ei, adica Trilulilu separat sau impreuna cu Hostway, companii, zic eu, destul de cunoscute, pun personal la dispozitia publicului operele protejate de dreptul de autor si asta, in lipsa unor autorizari din partea detinatorilor de drepturi. Ar fi fost destul de ridicol de sustinut asa ceva, aproape pareau lipsite de sens acele mari nume de la inceput fara o sustinere legala bine pusa la punct.

Imi continui ideea reamintindu-va ca la inceput apreciam ca in spatele notificarii trebuie sa fie o persoana care are idee asa, cat de cat, de legislatia in domeniu – nu m-am inselat: la finalul notificarii apare urmatoarea precizare:
Prezenta notificare reprezinta totodata dovada ca dvs cunoasteti incalcarea drepturilor astfel cum acestea au fost descrise mai sus”.

Recunosc ca stilul imi place, adica facem trimitere la o lege, dar de fapt ne punem toate sperantele in alta, altfel spus, nu legea dreptului de autor e problema ci comertul electronic, cumva? Nu de alta, dar, in lipsa acestei supozitii, fraza ar parea total inutila si mi-e greu sa cred asta.

Prinsa in atatea ironii am uitat esentialul:

–      Eventualele incalcari ale drepturilor de autor ori conexe nu sunt realizate nici de Trilulilu, nici de Hostway, fiind de la sine inteles ca activitatea de punere la dispozitia publicului o realizeaza fiecare end-user in parte;

–    Posibila raspundere Trilulilu sau/si Hostway poate fi doar indirecta, sustinuta evident doar in temeiul legii comertului electronic (vezi raspunderea furnizorilor de servicii ale societatii informationale);

–    Indiferent de cata greutate au numele titularilor, aici, in tara sau peste hotare, este inutil sa crezi ca dovedirea drepturilor se realizeaza prin simpla trimitere la o lista oarecare aflata la ORDA sau, pentru un plus de penibil, la sediul AIMR.

–    HOSTWAY este un furnizor de hosting iar TRILULILU detine o patforma UGC, ambele companii detin intr-adevar content, dar care nu le apartine si proababil ar trebui sa ne dam seama ca User Generated Content inseamna totusi MULT continut generat de utilizatori. Ma intreb cam cate resurse crede AIMR ca pot fi investite de o companie pentru controlul traficului, contentului si a analizei acestuia, nu de alta, dar in citatie se mentioneaza faptul ca „instituirea masurilor tehnice de prevenire si combatere a pirateriei presupune interventia directa a a persoanelor responsabile de functionarea site-ului in propriile sisteme de comunicatii”. Eu credeam ca, dimpotriva, masurile tehnice de protectie sunt instituite, aplicate de titulari asupra fiecarei opere in parte chiar cu scopul de a limita reproducerile neautorizate, dar e posibil sa ma insel sau sa nu imi dau seama ca este mult mai usor sa soliciti altuia sa aiba grija de propriul drept decat sa investesti personal in protejarea acestuia.

Voi continua in urmatorul articol sa vorbesc in detaliu de citatia AIMR, de masurile tehnice de protectie precum si de interesanta gaselnita „audible magic”.

Monica Lupașcu Romanian Lawyer since 2005 with LL.M. in Intellectual Property Law. She currently activates as European Trademark Attorney and internet and technology legal practitioner.   monica.lupascu@nullcyberlaw.ro

10 răspunsuri

  1. A 26 Sep, 2009 @ 00:03

    Ma bucur ca exista interes pentru subiectul asta.

    Recomand : http://ugcprinciples.com/

    Exista companii care ofera masuri tehnice automatizate pentru detectia operelor sub incidenta copyright-ului.

    Sunt curios daca trilu va fi obligat sa contracteze un asemenea prestator sau daca exista astfel de serviciu in .ro.

  2. Arsenie 26 Sep, 2009 @ 19:28

    Adica tu ai scris toate cele de mai sus fara sa vorbesti cu imbecilii?
    Intreb doar.

  3. Nico 28 Sep, 2009 @ 14:22

    Astept cu interes urmarea articolului, dat fiind ca subiectul in sine este din ce in ce mai “fierbinte” iar eforturile de a bloca pirateria ale firmelor, din industria muzicala in special, se apropie din ce in ce mai mult de aberant.

  4. Adrian 28 Sep, 2009 @ 14:40

    Presupunerile tale sunt gresite. In primul rand, asocierea dintre ISP si Triluliu este nefireasca si trebuie abordari radical diferite in cele 2 cazuri. AIMR a gresit, dar asta nu anuleaza problemele celor de la Trilu, e un straw man.

    In al doilea rand iata cum procedeaza lumea civilizata http://www.ugcprinciples.com/ Poate ca legislatia din Romania inca nu este suficient de buna, se va intampla si asta.

    Companiile mari din afara (Google, Vimeo, etc.) investesc banii necesari pentru filtrare. Nu inteleg de ce Trilu trebuie scutita. Poate-mi scapa ceva.

  5. Monica Lupascu 29 Sep, 2009 @ 00:26

    Adrian, despre ce “asociere” vb? Am considerat Trilulilu furnizor de servicii ale societatii informationale – este incadrarea pe care o da si legea de altfel, nu am facut trimitere in niciun caz la ceea ce inseamna “furnizor de servicii internet” – ISP.

    Nu stiu exact care dintre asa numitele de tine “presupuneri” sunt gresite? Eu le-as numi “interpretari” si cred ca ar fi mult mai usor daca le-ai identifica cumva.

    Oricum, observ ca toata lumea este impresionata de noile practici de impunere a tehnicilor de filtrare 🙂 Nu ma avant in a declara ca legea este buna sau proasta, pot doar sustine ca evolutia lucrurilor sfideaza deja logica si bunul simt. Daca exista procese in urma carora eBay sau Google au fost nevoite sa plateasca milioane de dolari, nu inseamna ca s-a facut dreptate si ca interesele sunt pe cale de a fi in mod echitabil protejate.

  6. whis.p_r_r 29 Sep, 2009 @ 08:01

    Banuiesc ca nu-i cel mai prost moment pentru sugestia sa trimiteti semnaturi pentru infiintarea si in Romania a Partidului Piratilor:
    http://www.partidulpiratilor.ro

    Sau vrem sa ne lasam calcati in picioare de fascistii copyright-ului?

  7. lawrenceSoft 29 Sep, 2009 @ 17:57

    Sunt fascinat de subiect, si de comentariile de aici. Il salut si pe d-l pirat, care a mai detensionat un pic atmosfera. Si numai pentru faptul ca exista partidul asta merita sa te faci avocat, si anume ca sa-i reprezinti !

  8. Adrian 4 Oct, 2009 @ 00:15

    Monica, punand unul langa altul cele doua cazuri insinuezi cumva ca ele ar fi similare, ori modelele de business al Hostway si Trilu sunt radical diferite. Alaturarea lor induce in eroare cititorii neavizati.

    Lasand naivitatea la o parte, legea drepturilor de autor n-ar fi prima lege anacronica si incompleta de la noi.

    Google vor castiga procesele in curs pentru ca s-au creat deja niste precedente in acest sens in US, dar pe de alta parte Google au investit bani in solutii de filtrare. Nu e vorba despre Audible Magic, care nu sunt singurii pe piata (apropos de inducerea in eroare a cititorilor). Cred ca Google au o solutie proprie de fingerprinting, nu sunt sigur 100% si m-ar bucura sa ma corecteze cineva care stie mai multe.

    Actiunea AIMR este pripita si eu cred ca se vrea mai mult a fi un soi de exemplu si descurajare pentru altii. Exista furnizori de video mai mici decat Trilu unde piratajul este ca la el acasa.

    Btw partidul piratilor este doar o pierdere de vreme, din punct de vedere al filesharingului, sper ca nu-si face nimeni iluzii. Pe zona de patente si privacy ei pot face niste lucruri interesante. Vom vedea.

  9. Monica Lupascu 5 Oct, 2009 @ 01:27

    Adrian, nu eu am prezentat cazurile ca fiind similare, ci AIMR. Daca citesti notificarea lor vei observa ca sunt folosite aceleasi temeiuri pentru ambele firme 🙂

  10. Emi 8 Oct, 2009 @ 00:36

    Nu inteleg de ce la radio sau TV se poate asculta si promova muzica dar nu si pe un site .. Atat timp cat trilulilu nu ofera acces pt download sau copiere .. neputand fi multiplicata decat prin variante mai complicate asa cum ar exista posibilitatea inregistrarii de la radio sau TV .
    In al doilea rand imaginati`va o piata unde sunt negustori cinstiti care vand marfa cu acte si altii fara . Oare chiar ar trebui sa inchida piata sau sa pedeapseasca doar negustorii care vand la negru ?
    Daca`mi amintesc bine aceiasi problema era acum 3-4 ani cu hub`urile de sharing .. In loc sa pedepseasca userii care puneau la sharing copywrite .. in schimb aveau intentia de elimina si trage la raspundere toate hub`urile din Romania.
    Ceea ce mi se pare si mai pragmatic in acea notificare este sintagma “Va informam ca in termen de 10 zile ..” ca si cum “curatarea” prin milioane de fisiere se poate produce cu un singur click sau ca o armata de programatori angajati peste noapte pt a putea finaliza acest proces in termenul limita . E ca si cum ar spune: “ai la dispozitie o secunda sa numeri pana la 10.”
    Cat despre drepturi de autor sunt foarte multi autori care`si promoveaza piesele prin acest site. Cum ar putea cineva sa depisteze fisierele puse cu voie sau fara voie acolo ? Cine ar putea verifica daca userul respectiv nu este chiar autorul piesei ? Butonul “Raporteaza” nu`i pus din intamplare acolo .

Răspunde și tu